Potrivit anchetatorilor, comisarul-șef a lăsat să se creadă că îi folosea pe membrii grupului infracțional drept colaboratori, însă, în realitate, aceștia „nu au avut nicio calitate procesuală în cauze penale instrumentate de către Biroul de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere din cadrul STPF Timiș”.
Investigațiile efectuate în cauză au relevat împrejurarea că grupul infracțional a beneficiat de protecția conferită de către principalele autorități de aplicare a legii având competență exclusivă în zona de frontieră a României, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere.
Comunicatul DIICOT:
În timpul cercetărilor, anchetatorii au descoperit și un agent de poliție din cadrul ITPF TImișoara care ar fi sprijinit, la rândul lui, o altă grupare de trafic de migranți. Acesta le oferea infractorilor ponturi despre locațiile în care se aflau migranți și în care polițiștii de frontieră și alte autorități ar fi urmat să desfășoare controale.
Ancheta a mai relevat faptul că gruparea din România făcea parte dintr-una internațională, formată din sirieni, irakieni, egipteni și români. Aceasta avea „filiale” pe teritoriul fiecărui stat balcanic și oferea găzduire, transfer și transport pentru migranți, pe rutele Turcia – Grecia – Bulgaria și Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania.
Având în vedere că gruparea era una transfrontalieră, autoritățile române au beneficiat de sprijinul EUROPOL.
Procurorii au mai descoperit că membrii grupării nu se ocupau doar cu traficul de migranți, ci și cu traficul de droguri, furturi și cu falsificarea de documente.
În cadrul acestei anchete privind traficul de migranți și acte de corupție, mai multe percheziții au avut loc, joi dimineață, la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
Șase persoane urmează să fie duse la audieri, la București, la sediul DIICOT – Structura Centrală. Cei de la ITPF Timișoara spun că vor acorda sprijinul necesar procurorilor care instrumentează cazul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro