Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, faţă de Marius Coriolan Andrica, comisar-şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Anchetatorii au stabilit că polițistul a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată, şi transferul neautorizat de date informatice.
A permis accesul la date din anchetă
Astfel, în perioada aprilie – iunie, Andrica, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, Brigada de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Serviciul de combatere a criminalităţii organizate Ilfov, a fost delegat să efectueze cercetări într-un dosar penal.
Pentru obținerea de foloase necuvenite pentru o altă persoană, martor în cauză, comisarul a pus la dispoziţie înregistrări ale discuţiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu terţe persoane. În acest mod i-a permis acestuia accesul la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
„În concret, comisarul de poliţie Marius Coriolan Andrica i-ar fi înmânat martorului un hard disk conţinând înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de fostul partener de afaceri cu terţe persoane, înregistrări rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică desfăşurate în respectivul dosar penal”, precizează DNA.
Joi, Marius Coriolan Andrica urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează DNA.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ucnai • 25.07.2024, 17:01
Poate iesi la pensie poate chiar specială plus șpagă ce a primit-o de la inculpat.