„În Satul de Vacanţă a ieşit în această seară o întreagă revoluţie. Suntem deja la a patra acţiune de control din această vară, acţiune în cadrul căreia am arătat încă şi încă o dată, probabil de patru ori faptul că nu se poate găti ca la bâlci, nu se poate găti pe trotuar, nu putem pune doar un linoleum pe jos şi să ni se pară că acolo am amenajat o bucătărie”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

El a menţionat că în comisarii ANPC s-a aruncat cu mâncare şi au fost înjuraţi de cei pe care îi controlau.

„Spiritele s-au inflamat în momentul în care angajaţii unora dintre locaţiile oprite din nou temporar, repet, pentru a patra oară constatăm că există un întreg bâlci în Satul de Vacanţă, angajaţii acestor locaţii s-au amestecat prin mulţime şi au început să ne înjure, să arunce cu mâncare în noi şi în felul ăsta au angrenat şi opinia publică în tot ceea ce a urmat”, a spus Horia Constantinescu.

Preşedintele ANPC a menţionat că au fost verificate opt unităţi, iar unele au fost deja închise temporar. De asemenea, în zonă şi-au făcut apariţia şi mai multe echipaje de poliţie, iar situaţia s-a calmat în cele din urmă.

„Va trebui, cu siguranţă, la un moment dat, lămurită întreaga situaţie. Atât timp cât, în lumina unora, pentru a putea găti nu trebuie să ai nicio altă condiţie, ci doar să începi să ţipi şi să urli, cu siguranţă, în cazul nostru, măsurile vor rămâne ferme, chit că le vom mai scrie de câteva ori. La un moment dat, lucrurile se vor înţelege în maniera în care trebuie”, a mai spus Horia Constantinescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News