„În opinia mea, proiectul (UE – n.r.) este în pericol de moarte”, a declarat el, marți seara, într-un eveniment organizat de Asociația federală a serviciilor de asistență non-statutară din Germania de la Bruxelles.
„Unii din Europa doresc să-l slăbească sau chiar să-l distrugă – Polonia, Ungaria, România, guvernul Italiei”, a spus el, potrivit Politico.eu.
Oettinger a mai spus că aprobarea rapidă a viitorului buget pe termen lung al UE de către liderii naționali și Parlamentul European ar arăta că Europa rămâne capabilă să acționeze în fața unor astfel de provocări.
El a adăugat că UE este expusă riscului autocraților care folosesc războaiele comerciale și agresiunea, menționându-i pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Oettinger a mai declarat, de asemenea, că guvernul Germaniei nu arată suficient etuziasm față de UE, mai ales când vine vorba de buget. El a spus că ministrul social-democrat al finanțelor, Olag Scholz, este „un trezorier mai strict în această privință” decât predecesorul său conservator, Wolfgang Schauble.
Oettinger a menționat că primul capitol al acordului de coaliție al guvernului german este intitulat „un nou început pentru Europa”.
„Nu văd nimic despre asta în dezbaterile actuale de la Berlin. Absolut nimic”, a declarat el.
CITEȘTE ȘI: Dăncilă refuză invitația lui Klaus Iohannis la consultări: „Mâine plec într-o vizită oficială în Spania, cu mai mulți miniștri”