- Libertatea publică al doilea episod dedicat cazului Ana Maria Tănasă, fata imobilizată total la pat, cu tetrapareză spastică, din cauza unui accident rutier netrimis nici acum în instanță!
- Astăzi se împlinesc exact trei ani de când, pe 2 decembrie 2015, comisarul Gărzii de Mediu Eugen Sandu o lovește cu mașina instituției pe trecerea de pietoni pe Ana, o fată de 15 ani, venită de la casa de copii și crescută de o familie de țărani de la marginea Iașiului.
- De trei ani, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași nu au finalizat cercetările în dosarul cu numărul 16326/P/2015!
- Medicii explică de ce primele luni și ani sunt esențiale pentru recuperare.
- În exact această perioadă, amânarea Parchetului și neasumarea șoferului au lipsit-o pe Ana de mijloacele unei lupte mai bune cu boala ei, spun cei care o îngrijesc.
- Judecătorul de drepturi și libertăți Irina Țîrlea, în fața căruia a ajuns contestația avocatei Anei, a scris o motivare în care a acuzat procurorii că, în loc să facă dreptate, „strângeți probele în rate”!
de Adriana Oprea și Cătălin Tolontan
Ana îți ține mâna în timp ce Maricica îi dă de mâncare cu seringa.
Îi pompează direct în stomac lichidul care arată ca supa de morcovi și este supă de morcovi.
„Câte 250 de grame, de 7 ori pe zi”, explică mama fetei paralizate pe 2 decembrie 2015.
Cina Anei Tănasă în ajun de Sfântul Andrei constă în patru injecții cu supă de morcovi. Maricica adaugă: „Mâine la prânz o să-i dau și niște ficăței pasați”. Carne tot sub formă de lichid gros, tras calm, încet, cu seringa, din cana cu smalț și introdus prin sonda fixată pe abdomen.
De trei ani, acestea sunt mesele ei.
Maricica o hrănește pe Ana
Diferența față de cazul Neșu
Întinsă în pat și zidită în cearceafurile prea grele pentru ea, Ana-a-lui-Manole continuă să privească neobosită în jur.
E o diferență față de fotbalistul Mihai Neșu sau de Christopher Reeve, fostul actor din Superman, care au paralizat din cauza secționării coloanei vertebrale, fără deteriorarea creierului și a lucidității.
Ana Maria Tănasă este imobilizată de trei ani din cauza loviturilor la cap, administrate de destin „cu o viteză de 73-76 de kilometri la oră”, citat din expertiza comandată de Parchet. Asta-i afectează nu doar corpul, ci și percepția și gândirea.
Mustrare nemaiîntâlnită a unui judecător către procurori: voi căutăți probele „în rate”!
Când avocata Anei face contestație, „De ce întârzie cercetarea trei ani când accidentul e atât de grav că victima e aproape în stare vegetativă?!”, același Parchet de pe lângă Judecătoria Iași îi răspunde că suspectul Eugen Sandu a tras de timp „prin felul în care a înțeles să-și exercite drepturile procesuale”!
Avocata Sandra Grădinaru le scrie că, potrivit legii, „procurorii și nu suspecții stabilesc ritmul cercetării penale”. Observă că 5 ofițeri judiciari s-au succedat în dosar. Apoi, merge la un magistrat de drepturi și libertăți.
Judecătorului Irina Țîrlea îi pică în poală ceașca de cafea când vede explicația procurorilor.
Mai rar într-o decizie judecătorească, Curtea se apucă și calculează de mână cât timp au lucrat procurorii!
„Din 2 ani și 2 luni, cauza a stat în nelucrare 1 an și 3 luni la Parchet”
Irina Țîrlea, judecător
Ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din timp procurorii au frecat menta, ca să vorbim ca la peluză, că tot îi plăcea Anei fotbalul, „dânsa dădea bine în minge”, așa cum își aduce aminte fratele ei de sânge, Robert.
În Încheierea nr. 12 din 22 februarie 2012, vădit scoasă din țâțâni, judecătoarea Irina Țîrlea le scrie în clar procurorilor că se ocupă cu „administrarea probelor în rate”!
Și-i poftește să trimită dosarul în instanță până pe 15 septembrie 2018.
Vezi să nu!
Comisarul de la Garda de Mediu: „Ce să vă spun altceva decât că am albit în ultimii trei ani?”
Azi e 2 decembrie 2018 și dosarul e tot neîncheiat.
În casa familiei Olariu e ca în vechile locuințe țărănești chiar și după ce se bagă gaze. Din economie firească, oamenii încălzesc o odaie, cel mult două și lasă holurile reci, ca pe vremea sobelor cu lemne și cărbuni înecăcioși.
În camera Anei e foarte bine.
Fata brunetă se uită la tine, iar ochii, nu privirea – asta ar fi prea vag, ci ochii în concretețea lor organică conțin o asemenea lumină încât nu-ți vine să crezi că, de trei ani, de când a fost lovită groaznic la cap de o mașină pe trecerea de pietoni, Ana Maria Tănasă e „în minimă conștiență”.
Ana într-un moment când a întors cu greu capul și te ține de mână
„Minimă conștiență”, așa îi explică starea Mihaela Axente, doctorița neurolog care o tratează regulat pe Ana, ori de câte ori ambulanța o duce de la Iași la București.
Apropo de cearceafuri. Din când în când, mâna dreaptă a puștoaicei încearcă să ridice acoperământul.
Nu poate! E prea mult pentru Ana și nu te poți abține, e complet nepotrivit, însă nu te poți abține să nu-ți aduci aminte câți nervi îți faci când unele hoteluri aranjează marginile cearceafurilor strâns sub saltea și te zbați ca o mumie ca să îți creezi spațiu. Sisteme diferite de referință.
Neputând să dea cearceafurile de pe ea, Ana se agită. Îi crește pulsul.
Și șoferul care a lovit-o, Eugen Sandu, susține că nu se simte prea bine. Și e adevărat.
„Ce să vă spun altceva decât că am albit în acești ultimi trei ani?”, oftează comisarul Loganului de serviciu care a purtat-o pe capotă pe Ana 33 de metri, înainte de a o lăsa în comă pe asfalt.
Omul a slăbit 10 kile, iar soția îi e în depresie.
„Fata avea probleme la cap dinainte”
Garda de Mediu din Iași își are sediul undeva pe Strada Fântânilor, lângă aeroport, și aici lucrează Eugen Sandu, suspectul netrimis în judecată până azi.
Mașina implicată în accident e de la Garda de Mediu și are numărul MH-20-GNM.
„Ce să vă spun altceva decât că am albit în acești trei ani?”.
Trei ani între 2 decembrie 2015, data accidentului în care Sandu a lovit-o pe Ana, și 2 decembrie 2018, ziua de azi.
O doamnă cumsecade, „colegă a domnului comisar”, șoptește: ”Dacă ați ști cât de mult s-a zbătut, săracul, cât a suferit și câți bani a cheltuit!”.
„Mai mult nu pot să spun câtă vreme e deschis un dosar penal”, adaugă Sandu, oftând din nou.
„200 de milioane a dat deja familiei fetei, dar nu a notat pe nimic!”, exclamă colegii comisarului.
Părinții adoptivi ai Anei recunosc ajutorul. „Da, a dat bani pentru fată, dar de când și-a schimbat declarația nu mai avem nevoie de nimic! Să umple curtea cu bani și nu avem nevoie!”, izbucnește în lacrimi Maricica, în cealaltă parte a Iașiului, când îi relatăm discuția cu autorul accidentului.
„Și, fie vorba între noi, știați că fata avea probleme la cap dinainte?!”, strecoară aceeași colegă de la Garda de Mediu, plină de bunăvoință. Răspunde la un telefon, se adaugă în birou alt coleg, doamna sincer binevoitoare îl pune și pe el să repete câți bani a dat Eugen Sandu victimei.
Statul român nu recunoaște complexitatea îngrijirii copilului său
Să nu evităm discuția despre bani.
Cu funcțiile creierului reduse de accidentul rutier, ea învață să vadă, să citească, să gândească și să-și miște mușchii. Aproape zilnic aici, în casa din Valea Lupului, vine kinetoterapeutul Silviu Burlacu.
Aproape zilnic, pentru că statul decontează 90-95 de ședințe pe an.
Pentru restul pune bani familia Olariu. „Și ne-a mai dat și Eugen Sandu, șoferul”, recunosc ei.
Cei doi părinți de suflet se gospodăresc din totalul de 1.600 de lei lunar pe care Ana îi primește de la statul român, care e în continuare „tatăl și mama ei”, după ce părinții au părăsit-o la casa de copii, iar Maricia și Fănel au luat-o de la trei ani în îngrijire, dar nu au putut-o adopta oficial.
Părinții țin răbojul celor 1.600 pe lună: 900 de lei e alocația de îngrijire, 500 pensia de invaliditate și aproape 200 de lei fac bursa unde s-a înscris Dumnezeu știe cum și alte drepturi.
De ce mai are nevoie să figureze la un liceu ca să ia bani?! Hachițele birocrației orientale.
În plus, Maricica e plătită cu 1.400 de lei ca asistent personal al Anei. „Ca asistent maternal aș fi luat mai mult, 1.800 de lei pe lună, însă cum să mai avem grijă de încă un copil, că asta e condiția statului, să îngrijești doi copii ca să fii asistent maternal și să iei 1.800 de lei?!”, se întreabă mama.
Șoferul Eugen Sandu a revenit asupra declarației: „Nu am lovit-o pe trecerea de pietoni!”
Chiar dacă îngrijirea Anei presupune un efort mult mai mare decât dacă ai fi asistenta a doi copii sănătoși, statul nu recunoaște diferența. Capriciile Levantului în versiunea care complică vieți.
Situația Anei e descrisă, fără menajamente, de medici.
„Ana Maria poate face lucruri primare. Recunoaşte voci, şi vocea mea o recunoaşte, dar asta e la nivelul unui copil de 2-3 ani”, explică neurologul Mihaela Axente.
Ana nu e singura care are probleme cu înțelegerea și reținerea lucrurilor.
Eugen Sandu și-a schimbat declarația de la locul accidentului și susține azi, prin vocea avocatului Maricel Munteanu, că „Am fost sub șoc când am spus că am lovit-o pe trecerea de pietoni, de fapt nu traversa pe trecere!”.
Avocata Anei, Sandra Grădinaru: „Șoferul și-a schimbat declarația deși el a indicat personal trecerea de pietoni drept locul producerii accidentului!”
Ana traversa neregulamentar, potrivit noii versiuni a șoferului.
„Prima declarație a fost făcută de clientul meu sub efectul tragediei, o tragedie de necontestat, într-adevăr. Polițiștii i-au arătat trecerea de pietoni și de aceea a indicat-o și el. Eugen Sandu vrea să plătească, dar să plătească pentru ce a făcut. Nu a lovit-o pe trecere!”, zice Maricel Munteanu, avocatul comisarului.
„Dacă ar fi lovit-o pe fată pe trecerea de pietoni, de ce primele resturi din mașină sunt la 23 de metri de trecere? Accidentul sigur nu a avut loc pe trecere!”
Maricel Munteanu, avocatul lui Eugen Sandu
„Cât despre faptul că victima ar fi reprezentată pro bono de doamna avocat Grădinaru, știți cum se întâmplă în cazuri de despăgubiri…”, mai spune avocatul comisarului, lăsând să se înțeleagă faptul că asistăm, de fapt, la o cursă a banilor.
Ana, în anii înainte de accident
Lumânările de pe tortul de când a făcut 14 ani.
„Ambii martori de la fața locului, audiați de poliție, susțin că Ana Maria Tănasă era pe trecerea de pietoni. Inculpatul însuși a indicat personal acest loc drept locul de producere a accidentului! Cât despre faptul că reprezentarea e pro bono, există acte în acest sens. O să luăm zero lei!”, contrează Sandra Grădinaru, avocatul Anei Tănasă.
Posterul cu Michael Jackson din fața patului unde stă Ana. Pe muzica lui a învățat să danseze
Întinsă în camera caldă, Ana nu știe ce lupte s-au pornit în numele ei, în lumea care se întinde dincolo de geam, peste iazul înghețat și la dreapta față de tabloul cu Michael Jackson.
Profesorul Dan Stamate: „Copiii nu pot trece peste șocul nedreptății”
„Dânsa” a mâncat și acum e mai calmă. Așa îi spun Maricica și Fănică fiicei lor, ca doi moldoveni.
O privești pe „dânsa” în albumele răsfoite de părinți. O vezi în propriul jurnal. O fată de 15 ani, fascinată de Michael Jackson, dar în același timp încântată că se duce să cânte în corul bisericii.
„Băiețoasă și totodată extrem de caldă și de generoasă cu colegii”, după cum o descrie profesorul de chimie Dan Stamate.
„Copiii nu pot trece peste șocul nedreptății și al absurdului că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni”, spune dascălul.
Diriginta Marie Jeanne Stoian: „Am elevi care nu mai vor să traverseze pe acea trecere de pietoni!”
Și Marie Jeanne Stoian, a doua dirigintă pe care a avut-o Ana la Liceul Economic nr. 3, vorbește despre efectele traumatizante ale accidentului la nivelul comunității din școală.
Stoian e profesoară de religie, fosta dirigintă a clasei a 9-a D, din care făcea parte și Ana.
Astăzi, colegii puștoaicei imbolizate au ajuns într-a 12-a.
Diana Vițcu, colega de bancă (stânga) și Alina Pintiliuc, două dintre prietenele Anei din liceu
Alina Pintiliuc, din Lețcani, una dintre primele fete care s-au împrietenit cu Ana, spune că „e caldă și sinceră”.
Sinceritatea Anei aproape că a șocat-o și pe Diana Vițcu, cea cu care împărțea „ultima bancă, rândul de la geam”.
„În general, din teribilism sau pur și simplu ca să ne ascundem, unii dintre noi vrem să fim și altceva decât suntem. Nu era cazul Anei, care spunea mereu ce avea de spus”
Diana Vițcu, colega de bancă a Anei din liceu
Când vorbesc despre fosta colegă, fetele alternează prezentul cu trecutul.
„Am elevi care și acum, după trei ani, și nu e o scuză a lor, nu vor să meargă la Ana acasă decât duși cu mașina, pentru că le e teamă să traverseze pe acea trecere de pietoni”, povestește profesoara de religie.
Și continuă.
„Neasumarea șoferului și tergiversarea procurorilor au afectat recuperarea Anei”
Fosta dirigintă crede că împovărarea Anei a crescut din cauza neasumării celor responsabili fie de accident, fie de lămurirea justă a lui.
„Faptul că Eugen Sandu nu și-a asumat imediat vina și că procurorii tergiversează de trei ani cazul afectează recuperarea Anei”, spune Marie Jeanne Stoian, dirigă și profă de religie.
O confirmă, de la celălalt capăt al cunoașterii umane, un medic. Înțelegerea prin știință.
„În cazul pacienţilor cu tetrapareză spastică, dacă în primele șase luni, un an îşi recapătă starea de conştienţă, ei încep să înghită singuri, de pildă, sunt şanse să fie din ce în ce mai bine. Prima perioadă e foarte importantă!”, detaliază medicul Mihaela Axente, şef Secţia Clinică Recuperare Neuropsihomotorie a Centrului de Recuperare pentru Copii „Dr. Nicolae Robănescu” din București.
Doctorița o știe bine pe Ana Maria Tănasă. „Pe 6 ianuarie, vom merge din nou la București la doamna doctor Axente. Ana zâmbește de fiecare dată când salvarea o lasă la ușa clinicii”, dă din cap Fănică.
Neurologul explică de ce e nevoie de un tratament intens de recuperare imediat după accident: „În traumatismele cranio-cerebrale grave, cum este şi cel suferit de Ana, pacienţii ajung la un nivel de bine, dar, la un moment dat, achiziţiile se plafonează dacă nu sunt atinse într-un termen”.
Doctorița Mihaela Axente: „Ana nu va fi un copil autonom niciodată”
Dar de unde bani pentru o recuperare rapidă?
Să ocrotești vreme de trei ani, într-o casă țărănească, un caz de tetrapareză spastică e un drum împotriva tuturor vânturilor deșertului, unde oștile se pierd, îngropate cu lăncii și cai cu tot.
Maricica și Fănică, Don Quijote și Sancho Panza, au pornit pe acest drum.
Căci, în ciuda reputației tabloidale de erou dus cu pluta, Don Quijote dorea un singur lucru: o lume cu un pic mai multă decență.
Așa că Maricica și Fănică pun de la ei pentru kinetoterapeut, mai cheamă un logoped, îi mai ajută fiica lor, Irina, revenită după 13 ani de stat în Italia, însă mijloacele îi limitează și, mai ales, îi constrâng taman când recuperarea Anei e critică.
Ei recunosc încă o dată, „de față cu ziaristul, că noi nu mințim”, că Eugen Sandu le-a dat ceva bani, însă nimic clar, vorbit dinainte, „ceva pe care să putem miza”.
„La Ana s-a ajuns acum la un nivel mai bun, dar ea nu va mai fi un copil autonom niciodată. Nu cred că va mai putea să meargă vreodată. Din punct de vedere motor, achiziţiile sunt minime”
Mihaela Axente, neurolog
Footgrafie făcută de Ana părinților ei de suflet: Maricica și Fănică, Don Quijote și servantul credincios Sancho Panza în variantă ieșeană
Poza de la cununia civilă
Ana de 2 decembrie. Trei ani de la accident și trei seringi cu supă de morcovi la cină.
„Sosise ziua în care trebuia să încep școala. Împreună cu Maricica și Irina am mers la școală. Am trecut pe sub buchetele frumoase de flori ca niște boboci de gâscă”, scrie Ana în jurnalul ei.
Buchete de flori ca niște boboci galbeni de gâscă, așa le vede fata. O metaforă fără ocolișuri.
Adevărul e că Ana e directă, poznașă și nestingherită.
„Când voi ajunge la 18 ani o să fac ce vreau eu”, îi spunea ea, alintându-se, Maricicăi.
Azi e întinsă în pat, în pantaloni de pijama și cu o bluză gri.
Există, între pozele din jurnal, una de la o cununie civilă, când Maricica și Ana, elegante, așteaptă cu câte un buchet de trandafiri în mâna dreaptă.
Zâmbesc și sunt atât de mândre, de demne și de dichisite că te bușesc lacrimile în camera caldă din Valea Lupului.
Imaginea de la cununia civilă, cu Maricica și fata ei luată de la casa de copii, Ana
Lucruri pe care n-o să le facă
La 18 ani, părinții i-au organizat un majorat, cu „dânsa” întinsă în pat. „O să fac ce vreau eu”. Nu mare lucru. Să ne gândim.
Să fumeze un joint.
Să aibă o vacanță undeva unde marea e albastră.
Să bea o bere împreună cu prietenul său, „ai zis că nu vrei, de ce iei de la mine?!!!”.
Să simtă nerăbdarea buzelor altcuiva.
Să poarte un fes ridicol de roșu, cu bob mare.
Să se plictisească, mai ales să se plictisească.
Și, cum de-am uitat?, să gătească clătite, „preferatele ei”.
Profesoara de religie despre rolul despăgubirilor
„Dacă șoferul și-ar fi asumat sufletește accidentul, atunci Ana ar fi primit o sumă de bani imediat și condițiile recuperării erau altele”, insistă diriginta Stoian.
„Asigurarea ar fi plătit și ea”, susțin și avocații Anei, „banii ar fi intrat în contul statului, care e întreținătorul copilului, și ar fi avut condiții mai bune de recuperare”.
E aici, în teoria care pornește de la asumarea sufletească, o interpretare lucidă și neașteptată din partea unei profesoare de religie, o descriere a rolului despăgubirilor în procesele din culpă.
În general, în România familiile victimelor sunt privite drept „vânători de bani”.
În Occident, cazurile de despăgubiri îndreptate fie împotriva marilor companii, fie împotriva persoanelor, au ca scop creșterea șanselor la viață și la recuperare a celor afectați. Plus semnalul esențial pentru societate că intențiile sau erorile care prejudiciază vieți se suportă aspru.
„Clientul meu e un om dărâmat. Și el, și familia sa”, declară Maricel Munteanu, avocatul lui Eugen Sandu, când îl întrebi despre viitor.
„Tergiversarea cazului nu are nicio legătură cu noi, dimpotrivă, vrem să se rezolve cât mai repede, dar pe probe materiale și pe adevăr”, zice apărătorul șoferului.
Pulsul ca limbă universală
„Ana înţelege mai mult decât poate să exprime. Probabil că realizează cumva starea în care se află. Şi nouă ne zâmbeşte şi avem impresia că o face aplicat. Avem o comunicare intermitentă cu ea”, zice, de la București, doctorița Axente. Ele două se vor regăsi pe 6 ianuarie.
Până atunci, în casa din Valea Lupului, pulsul Anei crește din nou.
E forma ei de comunicare sau doar efectul secrețiilor adunate în piept și pe care nu le poate elimina singură?
Nu ai de unde să știi, relația cu Ana e un test al intuiției crude și firave, pe care cei doi soți Olariu, fata Irina și nepoțica Delia o trec în fiecare zi.
Pulsul sporește.
Maricica vine cu aparatul special pentru secreții. E un aspirator de mucusuri. „Dacă nu, o să chemăm SMURD”. O spun ca și cum ar trage perdeaua de la stradă când aud cum latră câinii pe uliță. „În curând vor începe copiii să colinde”.
Bătăile inimii Anei scad de la 130 spre 110. „Se vor duce spre 100, e bine”, se relaxează Don Quijote și Sancho Panza.
„La pacienții cu tetrapareză spastică, pulsul creşte ca reacţie”, zice doctorița Axente. „Când aud lucruri neplăcute sau au emoții, pulsul lor creşte rapid. Şi la valori mari”.
Profa de religie își amintește un episod.
Fănică își ridică nepoata, pe Delia, fiica Irinei, ca să o pupe pe Ana
„Turcoaica” i-a spus „Te iubim!”
Pe când e în Spitalul Sf. Maria, o lună și jumătate stă intubată în comă, pe fată o vizitează colegii.
E timpul când Ana revine încet, încet, dinspre moarte spre viață, ia și o infecție tradițional-românească nosocomială cu Klebsiella, dar organismul rezistă cu antibiotice, ca să fie povestea completă.
O elevă din Turcia, cu tatăl musulman și mama româncă, care învață temporar la Iași, îi ia mâna Anei.
„Turcoaica” îi spune: „Te iubim, Ana!”. Într-un cor spontan și deloc patetic, ceilalți puștani repetă: „Te iubim!”.
„Pe obrazul ei a apărut o lacrimă, mi-au povestit elevii. Nu i-am crezut. Am întrebat și o asistentă mi-a confirmat. Fusese acolo. Au venit imediat medicii, era unul dintre primele semne ale Anei, de la accident”, povestește diriga Marie Jeanne Stoian.
Ana de 2 decembrie.
Maricica se gândește tot mai serios că e imposibil să nu găsească ea o cale de a transfera o clătită în seringă. Dulceața merge sigur.