„Singura soluție, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiți consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgență întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgență. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupți și în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse”, a precizat Stab.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Robert Tudorache a arătat că România are stocate pentru iarnă mai multe gaze decât necesarul estimat. „Conform hotărârii de Guvern, avem obligația de a înmagazina pentru această iarnă o cantitate de gaze de două miliarde de metri cubi. În acest moment, avem în depozite 2,23 miliarde de metri cubi, astfel că obligația de înmagazinare este depășită, ca în fiecare an”, a spus Tudorache.

Stab: În această iarnă, prețurile vor fi mult, mult mai mari decât iarna trecută, având în vedere evoluția prețurilor de acum

În comisia ANRE s-a discutat și despre posibila majorare a prețului la gaze.

„La 1 aprilie 2017, când s-a liberalizat piața, prețul era reglementat la 60 de lei pe MWh. În vară, prețul a crescut la 72-75 de lei, iar acum, dacă ne uităm la cele mai recente tranzacții, prețurile sunt de 105 lei. În această iarnă, prețurile vor fi mult, mult mai mari decât iarna trecută, având în vedere evoluția prețurilor de acum”, a subliniat reprezentantul Engie.

El a adăugat că Engie și-a realizat în totalitate obligația de stocare a gazelor.

„Obligația de înmagazinare a fost emisă foarte târziu. Noi ne-am îndeplinit în totalitate obligația de înmagazinare, am stocat chiar mai mult, însă nivelul obligației nu este stabilit de noi, ci de ANRE”, a mai spus Stab.

Gazele din Marea Neagră ajung subiect de discuție în CSAT: Iulian Iancu, șeful Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, va trimite o scrisoare instituției pentru un punct de vedere cu privire la tranzacționarea ”aurului albastru” pe bursă.

Citește și: Studente musulmane, date afară de la curs: ,,Eu nu pun icoane și cădelnițe pe catedră”

 
 

Urmărește-ne pe Google News