Parlamentul merge mai departe cu constituirea comisiei de anchetă privind prezidențialele din 2009, deși Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar ”in rem”, în acest caz. Comisia a fost aprobată în comisiile juridice din Senat și Camera Deputaților, iar votul final urmează să fie dat miercuri, în plenul Parlamentului. Juriștii din Parlament au adoptat și un amendament, prin care se precizează că ancheta din Legislativ nu se suprapune cu cea din justiție.
Amendamentul a fost propus de preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea, el explicând că era necesar pentru ca ancheta făcută de Parlament să nu se suprapună cu cea făcută de Parchetul General.

„Pentru a nu mai exista niciun fel de confuzie am făcut un amendament în care se precizează foarte clar că obiectul comisiei nu poate să constituie cercetarea în zona infracţiunii de abuz în serviciu şi de falsificare a documentelor electorale, infracţiune de care nu am prea auzit, în aşa fel încât să nu ne suprapunem peste ancheta făcută de către Parchet. Doar în Regulamentul Camerei se vorbea că este interzisă o astfel de suprapunere, am precizat în mod expres că nu intrăm în această zonă, prin urmare nu mai avem niciun motiv să blocăm adoptarea hotărârii”, a declarat Eugen Nicolicea.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

El a precizat că reprezentanţii instituţiilor publice vor fi obligaţi să vină la audieri, pe când celelalte persoane vor avea doar statutul de invitaţi, având opţiunea de a nu se prezenta. Întrebat dacă persoanele private pot refuza să se prezinte la audieri, Nicolicea a răspuns:”Asumându-şi riscul de a ascunde adevărul prin această chestiune şi urmările şi consecinţele de rigoare”.

PNL: Comisia, un tertip al PSD pentru a satisface obsesia lui Liviu Dragnea de a o demite pe Laura Codruţa Kovesi

PNL consideră că, în momentul în care a început o anchetă în justiţie, constituirea comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 nu ar trebui să mai aibă loc, a declarat, marţi, preşedintele interimar al partidului, Raluca Turcan, care a adăugat că liberalii analizează posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale.

„În comisia de anchetă noi o să desemnăm persoane, pentru că este firesc să vedem ce se întâmplă, cu toate că PNL afirmă răspicat că ceea ce se întâmplă cu această comisie de anchetă în momentul în care a început o anchetă în justiţie nu ar mai trebui să aibă loc. Atât timp cât ei au amendat regulamentul comisiei de anchetă, spunând că nu ar mai face exact subiectul urmăririi in rem deschise de Parchet, înseamnă că, de fapt, este un tertip, un tertip politic prin care nu subiectul alegerilor din 2009 şi corectitudinea acestor alegeri îi preocupă pe cei din PSD, ci dimpotrivă atacul la justiţie, răfuielile politice, slăbirea încrederii în justiţie”, a afirmat Turcan.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Întrebată dacă PNL se gândeşte să atace la Curtea Constituţională constituirea acestei comisii, Turcan a spus: „Analizăm această variantă”.
Ea a susţinut că modificarea regulamentului acestei comisii este „un tertip al PSD pentru a satisface obsesia lui Liviu Dragnea de a o demite pe Laura Codruţa Kovesi”.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 are ca obiectiv determinarea posibilului grad de implicare a unor instituţii sau persoane în posibila viciere a rezultatului scrutinului, precum şi stabilirea măsurilor care ar urma să fie dispuse inclusiv în vederea sesizării organelor competente pentru verificarea eventualelor încălcări ale prevederilor legale.
Potrivit proiectului de Hotărâre de constituire a comisiei parlamentare de anchetă, printre obiectivele acesteia se numără: determinarea posibilei implicări a unor instituţii şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea procesului electoral; determinarea posibilului grad de implicare a unor instituţii şi/sau persoane în posibila viciere a rezultatului alegerilor prezidenţiale; stabilirea măsurilor care ar urma a fi dispuse inclusiv în vederea sesizării organelor competente pentru verificarea eventualelor încălcări ale prevederilor legale cu ocazia organizării scrutinului electoral prezidenţial din 2009; verificarea legalităţii achiziţionării aplicaţiilor şi/sau serviciilor informatice utilizate de BEC pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru Preşedintele României; verificarea corectitudinii centralizării rezultatelor votării la alegerile pentru Preşedintele României; verificarea modului în care STS a asigurat serviciile de serviciile de telefonie de telefonie specială şi de comunicaţii de voce şi date, precum şi posibilele interferenţe nelegitime în procesul electoral.
Pentru înfiinţarea comisiei au votat 19 parlamentari, opt au fost împotrivă, iar un parlamentar s-a abţinut. Concluziile anchetei vor face obiectul unui raport final care va fi înaintat Birourilor Permanente reunite în termen de 60 de zile de la înfiinţarea comisiei.
PSD va avea în comisie pe liderul partidului, Liviu Dragnea, pe preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, pe preşedintele Comisiei de apărare, Dorel Căprar, pe preşedintele Comisiei SIE, Mihai Weber, şi pe deputatul Liviu Pleşoianu ca şi comunicator al comisiei din partea PSD. USR i-a desemnat deja pe senatorii George Dircă şi Mihai Goţiu să facă parte din comisie.
Parchetul General a anunțat, luni, că a deschis dosar penal în urma dezvăluirilor făcute de jurnalistul Dan Andronic pe tema deturnării rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2009. Decizia Parchetului a venit în contextul în care, miercuri, Parlamentul urma să voteze, în plenul reunit, înființarea unei comisii de anchetă pe această temă.
Procurorii anchetează infracțiunile de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale. Fostul premier Victor Ponta spune că, prin această decizie, ancheta parlamentară este blocată.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI