Printre amendamentele adoptate se află și unul care se referă la faptul că ancheta parlamentară nu va interfera cu cea a Parchetului General. Președintele comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea a explicat faptul că s-a introdus amendamentul, la propunerea sa, pentru a specifica clar faptul că nu pot face obiectul comisiei de anchetă acele aspecte care vizează începerea urmăririi penale prin infracţiunile prevăzute în comunicatul Parchetului de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Alte obiective ale comisiei de anchetă sunt verificarea posibilei existenţe a unor mecanisme paralele de influenţare sau de viciere a rezultatului votului, terminarea practică a capacităţii de procesare în timp real a solicitanţilor care au votat în unele secţii de vot, în special din afara graniţelor ţării, precum și verificarea legalităţii achiziţionării aplicaţiilor sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidenţiale în anul 2009.

Parlamentarii vor mai verifica modalitatea în care s-a asigurat transparenţa şi cunoaşterea de către reprezentanţii partidelor politice a acestor aplicaţii, precum şi determinarea implicării unor instituţii sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea şi desfăşurarea procesului electoral sau în decizii politice ce exced atribuţiile stabilite prin lege pentru aceste instituţii în cadrul procesului electoral.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Nu constituie obiect al comisiei parlamentare de anchetă elementele ce ţin de infracţiunile de abuz în serviciu, falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, infracţiuni pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări in rem, conform comunicatelor din data de 24 aprilie 2017, respectiv 26 aprilie 2017”, se precizează în amendamentul lui Nicolicea.

Nicolicea a mai precizat că, în momentul în care se va întâmpla ca parlamentarii să găsească aspecte care să aibă conotaţii penale sau care ar putea să intre în obiectul de anchetă prevăzut deja prin aceste comunicate date sau care vor mai fi date, Parlamentul întrerupe în acel moment controlul pe aceste subiecte şi trimite toate documentele către Parchet”.

În regulamentul de funcţionare al comisiei de anchetă au fost introduse şi modificările la Regulamentul Camerei cu privire la obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la audierile comisiei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Când se pune, de fapt, bicarbonatul de sodiu în fasole, la fiert. Secretul bucătarilor pricepuți
FANATIK.RO
Când se pune, de fapt, bicarbonatul de sodiu în fasole, la fiert. Secretul bucătarilor pricepuți
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI