„Nu avem un standard european comun privind definirea căsătoriei. În multe ţări, căsătoria este între bărbat şi femeie, la fel şi în România, prin Codul civil. În alte ţări, căsătoria dintre homosexuali este permisă. Noi, la Comisia de la Veneţia, nu am avut de a face cu această situaţie, dar trebuie să ne bazăm pe standarde europene. În alte cazuri, am spus că există o marjă a ţărilor de a decide la această întrebare, dar trebuie să respecte deciziile CEDO. Potrivit acestora, este necesar să fie respectat principiul nediscriminării, ceea ce înseamnă că în majoritatea ţărilor va fi nevoie să fie legiferat cel puţin un parteneriat pentru persoane de acelaşi sex, dacă nu sunt permise căsătoriile”, a afirmat Thomas Markert, la Palatul Cotroceni, unde participă la o conferinţa internaţională

El a precizat că nu se poate antepronunţa şi că nu este rolul Comisiei de la Veneţia să dicteze statelor ce să facă.

Curtea Constituţională încă nu s-a pronunțat asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în dosarul privind recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în străinătate, după ce judecătorii au dispus acum o lună reaudierea cuplului gay care cere revizuirea legii.

Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre
Recomandări
Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre

În plus, în Parlament, propunerea legislativă de revizuire a Constituției, în privința redefinirii familiei tradiționale, a rămas blocată, după ce a fost retrasă din plenul Camerei Deputaților, înainte de vot.

Anunțul a fost făcut de liderul deputaților PSD, Marcel Ciolacu, marți, înainte de începerea votului final pe proiectul de lege al Coaliției pentru Familie, care primise deja vot pe articole, în ședința de plen de luni.

Marcel Ciolacu a afirmat, de la tribuna Parlamentului, că procedura de adoptare a proiectului de lege, mai întâi în Camera Deputaților și apoi în Senat, nu este una corectă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI