UPDATE. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că a discutat cu delegaţia Comisiei de la Veneţia despre proiectele de lege pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.
„Discuţiile s-au purtat asupra proiectelor de lege pentru modificarea Codului penal, Codului de procedură penală. Sigur, este contribuţia Ministerului Justiţiei privind transpunerea deciziilor Curţii Constituţionale – deciziile de admitere, deciziile interpretative – şi, de asemenea, pentru consolidarea prezumţiei de nevinovăţie şi confiscare extinsă. După aceea cunoaşteţi că proiectele au fost trimise prin Guvern, au fost trimise la Parlament, Parlamentul le-a mai adăugat şi alte soluţii legislative şi acum au fost adoptate. Proiectele de lege sunt la Curtea Constituţională, care le va dezbate pe data de 17 septembrie”, a spus ministrul, la Ministerul Justiției.
„O delegaţie a Comisie de la Veneţia va efectua o vizită în România, în cadrul acţiunilor de pregătire a avizului referitor la recentele amendamente la Codul Penal şi la Codul de procedură penală, adoptate de către Parlamentul României. Avizul a fost solicitat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Delegaţia va purta discuţii cu preşedintele României, ministrul Justiţiei, reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului General, Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA), Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Consiliului Superior al Magistraturii, Parlamentului, inclusiv ai Comisie speciale pentru Legile Justiţiei, asociaţii de judecători şi procurori şi organizaţii ale societăţii civile”, este anunţul publicat, miercuri, pe site-ul Comisiei de la Veneţia.
Din delegaţie fac parte: Alexander Baramidze (Georgia), Martin Kuijer (Olanda), Jorgen Steen Sorensen (Danemarca), Guido Neppi Modona (Italia), Marc Touillier (Franţa) – experţi; Thomas Markert, Artemiza Chisca (de la Secretariatul Comisiei).
Programul vizitei Comisiei de la Veneția, în România
Astfel, joi, între orele 8.00 – 9.15, delegaţie va avea o întrevedere la sediul Ministerului Justiţiei cu ministrul Tudorel Toader, între 9.30 şi 11.30 cu parlamentarii din Comisia special pentru Legile Justiţiei, condusă de deputatul PSD, Florin Iordache, iar în intervalul 12.00 – 12.45 cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Tot joi, delegaţia se va întâlni şi cu reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, la sediul instituţiei, între orele 14.00 şi 16.00, notează sursa citată.
Ulterior, Comisia de la Veneţia are programată, vineri, o întâlnire cu adjunctul Procurorului General, Bogdan Licu, între orele 9.00- 11.30, şi cu reprezentanţi ai DNA şi ai DIICOT.
De la ora 12.00 la ora 13.30, delegaţia va discuta cu preşedinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, apoi între 14.45 şi 16.15 Comisia de la Veneţia se va întâlni cu reprezentanţa Comisiei Europene în România. De asemenea, între orele 16.30 şi 18.30 delegaţia va avea o întrunire cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale.
Cea mai recentă vizită a Comisiei de la Veneţia în Capitală a avut loc pe 11 iunie. Ca urmare a vizitei, delegația a recomandat autorităților din România să reexamineze în proiecte de lege din domeniul justiției modul în care sunt numiți și revocați magistrații pentru a fi asigurate proceduri neutre și pentru a fi menținut rolul președintelui țării și al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Pe 13 iulie, Comisia a prezentat avizul preliminar referitor la proiectele de amendamente asupra a trei legi din România din domeniul justiției. Pe 16 iulie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că raportul Comisiei de la Veneţia este unul intermediar şi că România urmează să formuleze un răspuns pentru Comisia de la Veneţia, la care Ministerul va contribui, dacă va fi solicitat.
Potrivit Mediafax, pe 18 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind Codul de procedură penală, prin care procurorii vor avea interdicţie de a da informaţii în timpul urmăririi penale a unor persoane.
Citește și Scandalul greșelilor din manuale a ajuns în Parlament. Șefa Editurii Didactice și Pedagogice nu vede greșeli, ci „o oarecare virgulă pierdută pe undeva”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro