Astfel, Google trebuie să își schimbe ”practicile ilegale” în 90 de zile, conform Bloomberg. ”Google a folosit Android drept un vehicul pentru a-și cimenta dominația motorului său de căutare”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru COmpetiție într-un comunicat. ”Aceste practici au negat rivalilor șansa de a inova și de a concura pe bază de merit”, a completat aceasta.

Amenda este aproape dublă față de cea de 2,4 miliarde de euro impusă anul trecut pentru site-ul de Shopping al Google și era așteptată de către experți.

Cu toate acestea, sancțiunea abia va zgâria rezervele de 102,9 miliarde de dolari de care dispune Alphabet, holdingul care controlează Google.

Mai mult, cuantumul reprezintă doar două săptămâni de venituri pentru gigantul american.

Însă acest lucru nu înseamnă că Google nu o va contesta sau că amenda nu va deteriora și mai mult relațiile dintre SUA și UE.

Tensiuni între SUA și UE

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, va vizita SUA săptămâna viitoare, când se va întâlni cu președintele american Donald Trump. Vizita vine în încercarea de a evita tarife vamale de ambele părți ale Atlanticului.

Trump a criticat foarte dur de curând statele europene care sunt membre NATO și care nu cheltuie suficient de mult pe apărare.

Amenda actuală pentru Google vine după ce compania obligă producătorii de smartphone-uri și tablete să instaleze pe dispozitivele lor aplicațiile Google, precum Chrome, YouTube, Gmail sau Google Maps. Mai departe, acestea sunt folosite de utilizatori, iar Google face astfel profit din ele, chiar dacă Android este gratuit.

Android este sistemul de operare folosit pe mai bine de 80% din smartphone-urile la nivel mondial.

Urmează și al treilea caz

O a treia investigație asupra Google implică sistemul de reclamă AdSense. Companiile de publicitate s-au plâns că nu își pot exporta datele.

Google va ataca decizia în justiție

Google a anunțat decizia în justiție și a afirmat că Apple concurează Android prin dispozitivele sale, iar alte companii pot personaliza Android, așa cum face Amazon.

”Decizia trece cu vederea faptul că telefoanele prevăzute cu sistemul de operare Android concurează cu telefoanele iOS, un aspect confirmat de 89% dintre participanţii la studiul de piaţă realizat de Comisie. Omite şi faptul că Android oferă nenumărate opţiuni miilor de producători de telefoane şi operatorilor de reţele de telefonie mobilă care produc şi vând dispozitive Android; milioanelor de dezvoltatori de aplicaţii din întreaga lume care şi-au clădit afacerile cu ajutorul Android şi miliardelor de consumatori care acum îşi permit şi folosesc smartphone-uri Android de ultimă generaţie.

Astăzi, datorită sistemului Android, există peste 24.000 de dispozitive, la preţuri variate, din peste 1.300 de mărci diferite, inclusiv ale unor producători de telefoane finlandezi, francezi, germani, italieni, letoni, olandezi, polonezi, români, spanioli, suedezi şi unguri.

Telefoanele produse de aceste companii sunt diferite, dar au ceva în comun—capacitatea de a rula aceleaşi aplicaţii. Iar acest lucru este posibil datorită unor reguli simple care garantează compatibilitatea tehnică, indiferent de mărimea sau forma dispozitivului. Niciun producător de telefoane nu este obligat să adopte aceste reguli—ei pot folosi sau modifica Android în orice mod doresc, aşa cum a făcut Amazon cu tabletele Fire şi stick-urile TV”. arată Sundar Pichai, șeful Google, într-un comunicat.

Reguli împotriva fragmentării

De asemenea, gigantul spune că regulile au ca scop reducerea fragmentării.

”Dacă vor să aibă succes, platformele de tip open-source trebuie să facă eforturi deosebite pentru a răspunde în mod egal nevoilor fiecărui utilizator. Istoria ne arată că lipsa regulilor privind compatibilitatea de bază duce la fragmentarea platformele open-source, ceea ce afectează utilizatorii, dezvoltatorii şi producătorii de telefoane. Regulile de compatibilitate ale sistemului Android nu permit acest lucru şi îl transformă într-o propunere atractivă pe termen lung pentru fiecare”, potrivit lui Pichai.

Totuși, în China există mai multe versiuni de Android cu magazine de aplicații gestionate de companii precum Baidu, Tencent, dar și producători de smartphone-uri ca Huawei și Xiaomi.

”Astăzi, datorită sistemului de operare Android, un telefon obişnuit poate avea preinstalate până la 40 de aplicaţii de la mai mulţi dezvoltatori, nu doar de la compania de la care îţi cumperi telefonul. Dacă ai alte preferinţe privind aplicaţiile – sau browserele sau motoarele de căutare – decât cele preinstalate, le poţi dezinstala sau şterge cu uşurinţă şi poţi opta pentru alte aplicaţii, inclusiv cele create de aproximativ 1,6 milioane de europeni care îşi câştigă existenţa ca dezvoltatori de aplicaţii”, punctează directorul general al Google.

 
 

Urmărește-ne pe Google News