Unul dintre cei cinci participanți la petrecerea organizată de Comisia Europeană în metavers este Vine Chadwick, corespondent al platformei media Devex. După ceva timp, el a rămas singurul participant.

Potrivit sursei citate, doar câțiva dintre cei 44 de oameni care au apreciat trailerul oficial au fost destul de interesați de avatarurile care dansează pe muzică house pe o insulă tropicală ca să se alăture într-un final petrecerii.

Departamentul Comisiei Europene a cheltuit în total 387.000 de euro pentru dezvoltarea unei platforme de metaverse al cărei scop este promovarea inițiativei Global Gateway, potrivit Devex.

Sub această umbrelă, Comisia vrea să strângă 300 de miliarde de euro până în 2027 pentru a construi infrastructură nouă în țările care sunt în curs de dezvoltare.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat pentru Devex că scopul postării de promovare a fost de a „creşte gradul de conștientizare a ceea ce face UE pe scena mondială” printre tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani care stau „în principal pe TikTok și Instagram” și care sunt „neutri în ceea ce privește UE” și „în mod obișnuit nu sunt expuși la astfel de informații”.

Vezi şi ce este metaverse și cum funcționează!

 
 

Urmărește-ne pe Google News