UE suspendase în mai 2022, pentru un an, taxele vamale la toate produsele importate din Ucraina şi se organizase pentru a-i permite să-şi exporte stocurile de cereale după închiderea rutelor prin Marea Neagră, ca urmare a invaziei Rusiei în februarie 2022.

Astfel, statele UE vecine au înregistrat o creştere masivă a importurile de porumb, grâu sau floarea-soarelui din Ucraina, ceea ce a dus la saturarea silozurilor şi la scăderea preţurilor locale.

Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria interziseseră, la jumătatea lunii aprilie, cerealele şi alte produse agricole importate din Ucraina, afirmând că vor să-şi protejeze agricultorii, provocând o dispută aprigă cu Comisia responsabilă de politica comercială a blocului comunitar.

Comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, a anunțat că Executivul comunitar a încheiat vineri un „acord de principiu” cu aceste patru ţări, precum şi cu România, astfel încât „să răspundă în acelaşi timp îngrijorărilor Ucrainei şi celor ale ţărilor din UE vecine acesteia”.

Interdicție la import pentru patru produse din Ucraina

Acordul prevede încetarea măsurilor de interdicţie unilaterale luate de aceste ţări, în schimbul unor „măsuri de salvgardare excepţionale” privind patru produse din Ucraina, considerate „cele mai sensibile”: grâu, porumb, rapiţă, seminţe de floarea soarelui.

Evaluări vor fi făcute asupra altor produse ucrainene, precum soia şi uleiul de măsline.

Comisia promisese de asemenea, la 19 aprilie, un ajutor suplimentar de 100 milioane de euro pentru producătorii agricoli afectaţi din aceste cinci ţări, după un prim-pachet de 56,3 milioane de euro acordat la sfârşitul lunii martie, fonduri scoase din rezerva de criză a Politicii agricole comune.

Acordul garantează posibilitatea de a face să tranziteze cerealele şi produsele agricole ucrainene prin cele cinci state cu destinaţia ţări terţe – punct crucial pentru Kiev, nerăbdător să poată continua să-şi exporte producţia.

„Acest acord va menţine în acelaşi timp capacitatea de export a Ucrainei cu scopul ca ea să continue să hrănească lumea şi mijloacele de subsistenţă ale agricultorilor noştri”, a scris șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Anterior în cursul zilei vineri, guvernele Celor 27 şi-au dat acordul pentru a reînnoi pentru un an suspendarea taxelor vamale asupra tuturor produselor ucrainene importate în UE.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News