Economiștii consultați de ziar avertizează că România riscă amenzi, suspendarea acordării de fonduri europene, iar situația poate merge până la forțarea Guvernului de a majora două taxe majore, respectiv TVA și impozitul pe venit.
Deficitul bugetar reprezintă diferența între veniturile și cheltuielile statului. România se află în procedură de deficit excesiv, iar până în data de 20 septembrie trebuie să trimită la Bruxelles un plan de măsuri pentru echilibrarea situației bugetare.
Deficitul ar putea atinge 6,9% în acest an și 7% în 2025
„Situația fiscală a României s-a deteriorat brusc în 2023, în pofida creșterii puternice a veniturilor și în pofida procedurii aplicabile deficitelor excesive (PDE), aflată în curs de desfășurare. Deficitul public a atins 6,6% din PIB în 2023, cu mult peste obiectivul de 4,4% din PIB stabilit în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive”, arată Comisia Europeană.
„Previziunile Comisiei din primăvara anului 2024 estimează o nouă creștere a deficitului, la 6,9% din PIB în 2024 și, în condițiile menținerii politicilor actuale, la 7% din PIB în 2025”, mai precizează reprezentanții instituției.
„Evoluțiile bugetare din primele șase luni ale anului 2024 indică o deteriorare suplimentară a poziției bugetare a României în acest an”, continuă instituția.
Deficitul bugetar pe primele 6 luni din acest an a fost de 3,6% din PIB, conform Ministerului Finanțelor. În termeni nominali, acesta s-a ridicat la 63,67 miliarde de lei.
Blocarea fondurilor europene
În principiu, lipsa unor măsuri eficace ar declanșa suspendarea angajamentelor sau a plăților din fondurile europene și din mecanismul de redresare și reziliență, adică din PNRR.
Acest lucru nu se aplică însă perioadelor de recesiune economică gravă pentru întreaga Uniune. Iar anul trecut s-a considerat că UE se afla în continuare într-o situație de recesiune economică gravă, fiind activată clauza derogatorie generală din Pactul de stabilitate.
Vor fi luate măsuri
Cu toate acestea, Comisia Europeană spune că se justifică măsuri împotriva României.
„În pofida neaplicării condiționalității macroeconomice, etapele obișnuite ale PDE continuă să se aplice în timpul unei recesiuni economice grave. Aceasta înseamnă că lipsa unor măsuri eficace justifică o intensificare a PDE (procedurii de deficit excesiv – n.r.). Concret, Comisia intenționează să propună României la toamnă o recomandare revizuită în cadrul PDE”.
Comisia Europeană:
Planul de măsuri, până pe 20 septembrie
România trebuie să prezinte până pe 20 septembrie un plan cu măsuri pe care și le asumă și prin care anunță că va echilibra deficitul.
Pentru statele membre cu o datorie publică peste valoarea de referință de 60% din PIB sau cu un deficit public peste 3% din PIB, Comisia a emis traiectorii pentru corectarea deficitului excesiv.
Acestea acoperă o perioadă de ajustare implicită de patru ani și posibila prelungire a acesteia cu maximum trei ani, astfel că se poate ajunge la un maxim de 7 ani.
Negociere pentru 7 ani
Autoritățile au precizat recent că negociază la Bruxelles reducerea deficitului în 7 ani, argumentând cu investițiile publice mari și războiul din Ucraina.
Autoritățile române au mai susținut că dacă ar lua măsuri dure, atunci țara noastră ar urma să intre în recesiune.
„Dacă statul membru dorește să își prelungească perioada de ajustare dincolo de cei patru ani impliciți, el va trebui să includă această solicitare în plan. În acest caz, statul membru va trebui, de asemenea, să stabilească în plan un set de angajamente în materie de reformă și/sau de investiții care să sprijine această cerere de prelungire a perioadei de ajustare”, spune Comisia Europeană.
Emilian Duca: E nevoie și de impozit progresiv
Consultantul fiscal Emilian Duca spune că în situația bugetară a României nu mai este de ajuns majorarea TVA pentru echilibrarea bugetului, ci se va ajunge și la introducerea impozitului progresiv.
„Noi nu suntem în aceeași situație cu Franța și Italia, ei au economii puternice. La un moment dat, vom primi o lecție. Din 2015 încoace, noi tot timpul suntem pe lângă (tratate – n.r.) cu deficitul”, susține Duca.
„Având în vedere situația, cred că trebuie să creștem două taxe pentru a echilibra bugetul. Dacă luăm măsuri anul ăsta, am scăpa cu TVA mărit de la 19 la 22%. Dacă amânăm, ajungem iar la 24%. Apoi, trebuie impozit progresiv, pentru că fiscalitatea pe muncă e una foarte mare. S-ar putea să vedem impozite mai mici pe veniturile mici și mai mari pe veniturile mari. Dacă ar exista un control bugetar s-ar putea evita, dar nu se poate…”, punctează consultantul.
Consiliul Fiscal a avertizat recent că deficitul României ar putea ajunge chiar la 8% din PIB în acest an.
Premierul Marcel Ciolacu a negat însă săptămâna trecută că taxele vor crește anul viitor.
Bența: „Boloș chiar crede că face bine ceea ce face”
Consultantul fiscal Adrian Bența afirmă că măsurile propuse până acum de autoritățile române nu sunt de ajuns pentru reducerea deficitului.
„Fie ne duc la Curtea de Justiție și ne dau amenzi, fie ne suspendă fonduri. Sau ne pun să rezolvăm deficitul, ceea ce înseamnă că trebuie să creștem taxe, pentru că nu avem ce reduce din cheltuielile bugetare. Problema cu domnul Boloș e că el chiar crede că face bine ceea ce face. Din punctul meu de vedere, oamenii nu le mai dau credit. Nu se acoperă gaura bugetară din interzicerea vânzării locuințelor dacă ai datorii la buget”, spune Bența.
Măsurile propuse de Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor a propus recent o serie de măsuri, precum:
- Interdicția vânzării locuințelor dacă proprietarul are datorii la Fisc, fără acceptul instituției
- Introducerea CNP-ului fiscal, prin care va fi înlocuit codul numeric personal în relațiile economice dintre companii și persoane fizice.
Experții din domeniul tehnologiei spun că acesta încalcă dreptul la viața privată, iar firmele din comerțul online acuză că vor avea de pierdut, deoarece românii vor comanda mai multe pe site-uri externe pentru a nu-și da datele.
În privința vânzării imobilelor sau terenurilor, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a spus că tranzacțiile nu vor fi blocate, dar că persoanele vor trebui să achite datoriile.
În urmă cu două luni contabilii au protestat în privința haosului fiscal produs de măsuri precum e-TVA, e-Transport și e-Factura. Autoritățile au anunțat anterior că digitalizarea Fiscului va duce la o evaziune mai mică și încasări mai mari la buget.
Se ia în calcul plecarea lui Boloș
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat zilele trecute că va discuta cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, despre o eventuală schimbare din funcție a acestuia.
„Probabil că are şi motive personale pe care le ia în considerare, ţinând cont că toată presiunea este îndreptată asupra propriei persoane şi voi avea o discuţie cu domnia-sa legată de acest subiect”, a arătat Ciucă, întrebat pe subiect.
dabaca2020 • 28.08.2024, 11:59
Majoritatea banilor imprumutati merg la pensiile Nesmitite ,si la restul ,salarii mari bugetari ,secretari de stat ,etc,,,Reduceti aparatul administrativ bugetar ,si reduceti finantarea cultelor religioase ,, NU este Normal ca un popa sa castige mai mult decat un muncitor care munceste la 40 grade plus si 20 grade minus !!!!
parpalache • 28.08.2024, 11:46
Trebuie mers la causa causorum!La„pacatul originar”!Care este aia?Se vede!România a ajuns in aceasta mlaștina care o sufoca implacabil-din cauza ca NU(mai)este o țara suverana și independenta!Iar ca sa fii o țara suverana și independenta-in aceasta nemiloasa savana a raporturilor de forța internaționale-plina de pradatori mai mari și mai mici-trebuie ori sa ai arma nucleara sa le descurajezi imixtiunea,ori sa ai un lobby foarte influent- acolo unde se da„tonul la cântec”(Ca Israel,Ungaria,Olanda,Polonia)!Sau sa fii destul de puternica militar și strategic cum e Turcia!Daca nu ești in categoriile alea,ești o prada!Contextul fiind prezentat-România este prada multinaționalelor- care dețin MONOPOLUL și ii spoliaza crunt cetațeni:Cele mai mari prețuri la medicamente,la energie,la TOATE!Iar 5 milioane de cetațeni cu venituri mici au fost transformați in...ASISTAȚI!Nu s-ar fi intâmplat așa ceva- daca România ar fi fost o țara suverana și ar fi putut sa le dea peste gheare multinaționalelor!
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 28.08.2024, 18:08
parpalache • 28.08.2024, 11:46
Trebuie mers la causa causorum!La„pacatul originar”!Care este aia?Se vede!România a ajuns in aceasta mlaștina care o sufoca implacabil-din cauza ca NU(mai)este o țara suverana și independenta!Iar ca sa fii o țara suverana și independenta-in aceasta nemiloasa savana a raporturilor de forța internaționale-plina de pradatori mai mari și mai mici-trebuie ori sa ai arma nucleara sa le descurajezi imixtiunea,ori sa ai un lobby foarte influent- acolo unde se da„tonul la cântec”(Ca Israel,Ungaria,Olanda,Polonia)!Sau sa fii destul de puternica militar și strategic cum e Turcia!Daca nu ești in categoriile alea,ești o prada!Contextul fiind prezentat-România este prada multinaționalelor- care dețin MONOPOLUL și ii spoliaza crunt cetațeni:Cele mai mari prețuri la medicamente,la energie,la TOATE!Iar 5 milioane de cetațeni cu venituri mici au fost transformați in...ASISTAȚI!Nu s-ar fi intâmplat așa ceva- daca România ar fi fost o țara suverana și ar fi putut sa le dea peste gheare multinaționalelor!
Ia zi-ne care-s țările "suverane" şi "independente": Rusia, China, Coreea de Nord, Iran. Aşa-i că vrem şi noi să trăim ca ei? Şi oare cât de "suverane" şi "independente" sunt ele în realitate? Ia să vedem: Rusia, devenită satrapie chinezească, jefuită calm și metodic de către bunii aliați fără limite chinezi, de care e complet dependentă. China, care oricât face pe superputerea, merge cu pași mărunți pentru că depinde de piața și tehnologia occidentală. Vrei să ne spui mai multe despre autarhia nord-coreeană și cât de bine le merge ălora? Că doar de acolo s-a inspirat Cârmaciul nostru, de a fost și România "suverană" şi "independentă". De aia ne-a mers așa de bine în anii '80. Haleam suveranitate şi ne încălzeam cu independenţă.