În prezentarea celui de-al 12-lea raport privind stadiul implementării cotelor obligatorii de refugiați, Comisia notează că în perioada scursă de la publicarea ultimului raport încă 2.078 de refugiați au fost relocați în statele UE (1.368 din taberele din Grecia și 710 din cele din Italia), astfel că la data de 12 mai numărul total al refugiaților redistribuiți conform acestui mecanism a ajuns la 18.418.

Conform deciziei Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, adoptată prin majoritate calificată, ar trebui relocați în total 160.000 de refugiați într-un termen de doi ani. Statele UE s-au angajat ulterior să preia alți 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania și Liban.

Cu Turcia a fost încheiat în martie 2016 un acord prin care autoritățile de la Ankara s-au angajat să primească înapoi migranții ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiați sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000.

Deși numărul relocărilor este în continuare foarte departe de aceste ținte, Comisia Europeană notează ”progrese” în implementarea mecanismului, iar singurele state din UE care până în prezent nu au primit niciun refugiat sunt Austria, Ungaria și Polonia, cele două din urmă fiind acum amenințate cu proceduri de infringement.

În recomandările înscrise în raportul difuzat marți, Comisia Europeană menționează că Spania, Belgia și Croația trebuie să sporească preluarea refugiaților atât din taberele din Italia, cât și din Grecia, în timp ce România, Germania și Slovacia trebuie să sporească primirea refugiaților aflați în taberele din Grecia, iar Franța a celor din taberele din Italia.

Citește și: UPDATE / Cincisprezece imigranţi pakistanezi ar fi fost răpiţi în România de un grup infracţional. Autoritățile române nu confirmă zvonul

 

 

Urmărește-ne pe Google News