Aplicând în premieră noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să reţină fondurile ţărilor UE despre care consideră că încalcă statul de drept, executivul comunitar a îngheţat în decembrie anul trecut 21,7 miliarde de euro fonduri europene destinate Budapestei.

Dar Comisia Europeană estimează acum că reformele introduse de guvernul ungar pentru susţinerea independenţei sistemului judiciar sunt suficiente pentru a debloca fonduri de coeziune în valoare de 10,2 miliarde de euro.

O parte din fonduri rămân în continuare blocate

„Am primit garanţii suficiente pentru a spune că independenţa justiţiei va fi consolidată în Ungaria”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

Conform oficialului european, persistă încă deficienţe ce privesc achiziţiile publice, conflictele de interese sau combaterea corupţiei, prin urmare restul fondurilor de coeziune rămân blocate.

Din aceleași motive rămân blocate şi fondurile ce revin Ungariei în planul european de relansare post-pandemie.

Totuşi, Comisia a aprobat recent Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, în baza căruia sunt acordate fondurile din acest program, şi va elibera către Budapesta o primă tranşă de 920 de milioane de euro din planul european complementar REPowerEU de accelerare a tranziţiei către o energie curată.

Anterior, șefii celor mai mari grupuri politice din Europa (PPE, S&D, Renew și Verzii), au transmis, într-o scrisoare, că Budapesta nu a făcut suficient pentru a răspunde îngrijorărilor legate de independența justiției. Ei ceruseră executivului comunitar să nu deblocheze miliardele de euro destinate Ungariei, până când guvernul lui Viktor Orban nu-și rezolvă complet problemele legate de statul de drept.

Liderii UE urmează să decidă dacă vor fi deschise negocierile de aderare cu Ucraina

Rămâne de văzut în ce măsură aceste decizii vor influenţa poziţia premierului Viktor Orban la summitul european joi şi vineri.

Într-o declaraţie acordată marţi, Vera Jourova, vicepreşedinta Comisiei Europene, a negat că deblocarea parţială a fondurilor de coeziune pentru Ungaria ar avea vreo legătură cu summitul la care Orban ameninţă cu blocarea noului ajutor pentru Ucraina şi a lansării negocierilor de aderare a acestei ţări la UE.

Premierul ungar, singurul lider european care a păstrat legături strânse cu Moscova după ce forțele ruse au invadat Ucraina, acuză Bruxellesul că a blocat fondurile europene ce revin Ungariei din motive pur politice, respectiv din cauza orientării conservatoare a guvernului de la Budapesta şi măsurilor luate de acesta împotriva migraţiei ilegale şi comunităţii LGBT.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

Urmărește-ne pe Google News