„Virusul încă circulă, este prevalent în UE şi trebuie să fim pregătiţi pentru noi creşteri (ale numărului de infectări) în a doua jumătate a anului sau pentru apariţia unor noi variante ale coronavirusului”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

În propunerea anunţată joi, Comisia Europeană a mai cerut şi includerea anumitor teste antigen printre testele pentru care să poată fi emis certificatul verde.

O altă propunere are în vedere garantarea că certificatele de vaccinare arată numărul corect al dozelor administrate în orice stat membru al UE, nu doar în ţara care emite certificatul. Uneori apar neconcordanţe pe certificatele celor care nu încheie schema de vaccinare în aceeaşi ţară.

De asemenea, Comisia Europeană propune ca certificatele de vaccinare să poată fi emise şi persoanelor care participă la testele clinice, măsură ce „are ca obiectiv susţinerea dezvoltării şi evaluării continue a vaccinurilor anti-COVID”.

De marți, 1 februarie, certificatele verzi care au depășit nouă luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID expiră. Astfel, potrivit noii reguli stabilite de Comisia Europeană, dacă a fost depășită această perioadă, va fi necesară efectuarea dozei booster pentru obținerea unui nou certificat.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News