„Am luat la cunoştinţă cu îngrijorare de informația apărută în presă, potrivit căreia doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost agresaţi într-o pădure din județul Suceava în timp ce îşi făceau meseria”, a transmis Ramona Chiriac.
Este inadmisibil să fii atacat în timp ce îți faci meseria. Informaţiile sunt un bun public. Trebuie să îi protejăm pe jurnalişti, căci ei sunt cei care asigură transparenţa. Autoritățile naţionale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertății presei, conform valorilor care stau la baza Uniunii Europene și sunt înscrise în Carta europeană a drepturilor fundamentale.
Ramona Chiriac:
„Aşa cum a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Comisia lucrează la o lege care să garanteze independenţa presei. Dacă ne apărăm presa, ne apărăm în acelaşi timp democraţia!”, a mai transmis şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Însoțiți de avocatul Greenpeace, Mihai, Tibi si Radu au depus plângerea penală la sediul IGPR- Direcția de Investigații Criminale, transmite asociaţia, pe Facebook. „Poliția Română a anunțat că 11 persoane au fost identificate și duse la audieri în acest caz. Acum, băieții sunt la Institutul de Medicina Legală pentru întocmirea raportului medico-legal”, mai scrie organizaţia.
Premierul Florin Cîţu le-a recomandat bărbaţilor bătuţi când documentau defrişările ilegale să depună plângeri penale împotriva atacatorilor, în timp ce Garda Forestieră Suceava spune că nu a găsit nereguli pe fondul forestier unde au fost agresați cei trei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro