Comisia Europeană: reforma educațională din ultimii 10 ani a eșuat. În ce măsură viziunea Ecaterinei Andronescu poate reforma învățământul

„Rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40% din generația tânără ar trebui să aibă studii superioare“, se arată în strategia Europa 2020, document semnat de statul român în 2010.

Revenim la prezent și vedem că suntem departe de a îndeplini aceste ținte: abandonul școlar era de 16,4% în 2018 (adică nu am evoluat foarte mult față de anul 2002 – când abandonul școlar era de 17,9%), iar procentul de tineri între 30 și 34 de ani cu studii superioare era de numai 24% anul trecut, conform Eurostat.

În timp ce majoritatea țărilor din Europa merg înainte, noi rămânem blocați pe un loc „fruntaș“ în statistici pentru aceleași probleme, cu mii de școli care au WC-ul în curte, și încercăm să ne luăm corigența pentru reforme și principii abordate acum 10 ani. În plus, pierdem din vedere cea mai gravă problemă din sistemul educațional: lipsa de incluziune.

De ce este problematică viziunea Ecaterinei Andonescu

La sfârșitul lunii ianuarie trebuia să avem draftul noii legi în domeniul învățământului, astfel ca pe 31 martie să fie trimisă în Parlament. Cel puțin așa promitea Ecaterina Andronescu la scurt timp după ce a preluat cel de-al patrulea mandat la Ministerul Educației. Este o lege pe care o așteaptă toți cetățenii implicați direct în procesul educațional: elevi, studenți, cadre didactice și părinți deopotrivă.

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Draftul Legii Educației nu a fost publicat nici până în prezent, iar Andronescu evită să dea un nou termen în acest sens. În schimb, la sfârșitul lunii martie a supus dezbaterii publice un document de viziune pentru noua lege.

Asta înseamnă că proiectul legislativ propriu-zis va fi supus dezbaterii publice mai puțin timp pe motiv că ideile din viitoarea lege sunt deja transmise cetățenilor prin acest document? E o întrebare mai mult decât legitimă având în vedere că actuala lege a Educației a suferit peste 200 de modificări pe articole, creându-se un haos în întreg sistemul.

Am citit integral documentul de 22 de pagini postat pe site-ul Ministerului Educației, intitulat „Educația ne unește”. Jumătate din el reprezintă doar o perspectivă normativă. Cu alte cuvinte o înșiruire de cuvinte frumoase despre cum ar trebui să fie sistemul educațional și ce abilități/competențe ar trebui să deprindă un elev. Nimic nou. Aceleași principii și valori le regăsim și în proiectul „România Educată“, dar și în actuala lege a Educației: eficiență, echitate, calitate, descentralizare etc.

Cât despre traseul educațional concret, documentul are câteva puncte cel puțin chestionabile. Asta pentru că totul se prezintă într-o formă aproape utopică în comparație cu realitatea din teren.

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Documentul nu răspunde la întrebarea ce facem cu elevii săraci

Deși „Educația ne unește“ are în vedere respectarea echității și solidarității pentru a forma comunități școlare incluzive, nu răspunde la una dintre principalele cauze ale abandonului școlar: sărăcia și marginalizarea categoriilor vulnerabile. De altfel, chiar și comisarul european pentru Educație a afirmat într-un interviu pentru Libertatea că prioritatea învățământului din România ar trebui să fie incluziunea socială.

Un raport de monitorizare a învățământului din România, realizat în 2017 de Comisia Europeană, arată că rezultatele la învățare (în cazul de față e vorba de scorurile la testările PISA) depind de statutul socio-economic. Mai cu seamă, un elev cu cât este mai expus la sărăcie, cu atât va obține mai puține performanțe. Cazurile de tineri geniali din medii sărace prezentate de mass-media sunt doar niște excepții.

În contextul în care 10% din copiii din mediul rural merg flămânzi la culcare și aproape jumătate dintre tineri trăiesc în risc de sărăcie, așteptam ca Ministerul Educației să precizeze ferm că se angajează să finanțeze programe sociale de tip „Școală după Școală“ sau „O masă caldă“ în funcție de gradul de risc de abandon școlar al fiecărei unități de învățământ.

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

De subliniat este și că nu se propun politici specifice pentru copiii din învățământul rural comparativ cu cei din urban.  Un studiu publicat recent de Salvați Copiii arată că rata de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6% în zonele rurale, 17,4% în oraşe mici şi suburbii şi scade la 6,2% în municipii. În același timp, diferențele dintre rezultatele de la Evaluarea Națională din 2017 sunt alarmante: în rural au fost de aproape două ori mai mulți elevi cu note sub 5, spre deosebire de cei de la oraș. De altfel, și Comisia Europeană a transmis, anul trecut, că una dintre „provocările cheie“ ale învățământului românesc o reprezintă decalajul dintre mediul rural și urban.

Vrem învățământ preșcolar obligatoriu, dar nu avem grădinițe

Ecaterina Andronescu propune ca învățământul preșcolar să fie obligatoriu – să înceapă de la vârsta de trei ani și să se încheie la șase ani. Pe hârtie, ideea este mai mult decât binevenită. Studiile internaționale arată că primii ani de viață sunt extrem de importanți pentru dezvoltarea creierului copilului, dar și că educația timpurie influențează câștigurile din perioada adultă cu până la 3,5%. Pe de altă parte, măsura este greu de pus în practică la noi din două motive: 1) nu avem suficiente grădinițe, mai ales în orașele mari 2) costurile pe care le presupune grădinița sunt extrem de mari pentru părinți.

După învățământul preșcolar de trei ani, ar urma șase ani de învățământ primar, potrivit aceluiași document. Concret, clasa 0 ar putea să dispară și astfel se va trece direct la clasa I, iar ultima clasă ar putea fi a VI-a în loc de a IV-a. Aici este important ca ministrul Educației să clarifice care va fi rolul clasei I și dacă va prelua prerogativele clasei 0. De ce? Clasa 0 a fost introdusă în 2012 de fostul ministru Daniel Funeriu, cu scopul de a fi un pas intermediar între grădiniță și clasa I. La clasa 0 nu se primesc note sau calificative. Aceasta reprezintă un interval temporal pentru acomodarea copiilor cu noul spațiu și colectiv de învățare, dar și pentru a lua primul contact cu lumea cifrelor și a literelor. Această clasă este cu atât mai utilă întrucât reglează anumite decalaje între copiii care au fost la grădiniță și cei care nu.

Propunerile pentru gimnaziu

Ministerul Educației propune mai multe schimbări și pentru ciclul gimnazial. Odată, acesta ar urma să înceapă din clasa a VII-a, nu din a V-a cum este în prezent, și ar urma să se încheie la clasa a IX-a. Finalizarea ciclului ar presupune tot un examen final, dar va fi „standardizat diferențiat (teoretic si tehnic) care să permită evaluarea competențelor necesare continuării studiilor pe filiera teoretică sau tehnic-profesională”.

Această formulare nu este clară. Vom avea două tipuri de evaluări sau va fi una singură care să cuprindă atât elemente teoretice, cât și tehnice? Ce se întâmplă dacă eu sunt un elev mai înclinat înspre științele umaniste și deloc priceput la partea tehnică și vreau să mă înscriu la un liceu cu profil umanist? Nu cumva mă trage în jos punctajul pentru componenta tehnică? Doamna ministru vorbește constant despre nevoia de flexibilitate între rute, doar că din viziunea dumneaei nu reiese același lucru.

În plus, vorbește despre incluziune în sistemul educațional, dar singura propunere pentru elevii „care nu fac față“ este încă un an petrecut la școală ca să recupereze „acumulările absolut obligatorii până la acest nivel.“ Asta, dincolo de eufemismele oficialilor, înseamnă repetenție, o practică mai mult decât retrogradă pentru a diminua diferențele între școlari.

Un an de repetenție sau „un an suplimentar“, după cum preferă doamna ministru, înseamnă multă stigmatizare și afectarea stimei de sine. Practic, îi transmiți unui elev de maximum 14 ani că este vina lui pentru că nu e la nivelul majorității sau a părinților săi pentru că n-au bani de meditații ca părinții colegului, nu a sistemului. El fiind de fapt cel rămas în urmă.

Proba de creativitate și maturitate de la BAC

Ciclul liceal ar urma să cuprindă clasele X-XIII și s-ar încheia tot cu un examen de Bacalaureat, după cum prevede documentul citat. Marea schimbare este introducerea unei probe de „creativitate, cunoștințe, abilități, aptitudini și atitudini“ pentru fiecare program de studiu.

„Nu cred că va fi foarte ușor de generat această materie, dar cred că va fi obligatorie, ea va avea caracter de interdisciplinaritate”, a declarat ministrul Andronescu la scurt timp după ce a lansat viziunea.

Intenția este bună, dar discutăm despre o formă fără fond. Nu poți să aplici o paradigmă interdisciplinară fără o reformă curriculară curajoasă, cu riscul că s-ar putea să-i deranjezi pe unii dintre sindicaliști. Asta dacă vrem să discutăm de un învățământ centrat în primul rând pe elev, și apoi pe autoritatea de la catedră. În plus, trebuie formate cadrele didactice în acest scop. Or, în România capitolul formării profesorilor merge cu încetinitorul și superficial. Un exemplu elocvent este proiectul CRED, finanțat prin fonduri europene, care își propune să trainuiască 55 de mii de cadre didactice. Deși a fost demarat în 2017, procesul selecției de formatori era încă în curs la începutul anului curent.

Tinerii, limitați în privința opțiunilor pentru facultate

Diploma de BAC „va permite absolventului înscrierea în învățământul superior în aria de studii promovată“, arată ultimul paragraf din viziune. Asta înseamnă că liceenii ar putea fi limitați în privința opțiunilor pentru facultate. Spre exemplu, un absolvent de științe socio-umane s-ar putea să nu mai poată da admiterea la o facultate de medicină sau de matematică-informatică. Ceea ce vine din nou în contradicție cu unul dintre principiile fundamentale ale aceleiași viziuni: flexibilitatea.

„Stabilitatea politicilor educaționale poate face sistemul mai competitiv, mai comprehensiv și de o mai bună calitate. Pe de altă parte, este foarte important să se respecte principiul flexibilității și, mă repet, al accesibilității. Educația pregătește tânăra generație pentru viitor, dar poate să facă și întreaga societate mai coezivă.“ (comisarul european pentru educație Tibor Navracsics)

Citește și:

VIDEO | Interviu cu comisarul european pentru Educație, Tibor Navracsics. Cum poate sistemul de învățământ să îi pregătească pe elevi pentru piața muncii actuală, nu pentru cea din trecut

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro