Comisia Europeană vrea și să plafoneze preţurile pentru producătorii de electricitate care nu folosesc gaze naturale la 180 de euro pentru un megawatt oră, mai jos decât plafonul de 200 de euro pentru un megawatt oră care se vehicula anterior, notează Bloomberg, preluat de Agerpres. 

O altă propunere care ar urma să fie prezentată de Comisia Europeană vizează o taxă pe profiturile excesive ale companiilor care vând combustibili fosili. Țările membre UE ar urma să introducă o taxă temporară pe profiturilor companiilor cu sediul în UE şi care activează în industriile de petrol, gaze, cărbune şi rafinare.

Taxa va fi de cel puţin 33% din profiturile suplimentare realizate în anul fiscal 2022. Este vorba de o taxă excepţională şi temporară şi este la latitudinea statelor membre să o introducă.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să prezinte miercuri, 14 septembrie, pachetul final de măsuri al Executivului comunitar, urmând ca guvernele statelor membre să pună apoi la punct detaliile.

Von der Leyen a anunțat recent un plan european de economisire a energiei prin cinci măsuri de protecţie a consumatorilor şi întreprinderilor vulnerabile. Una dintre cele cinci măsuri este reducerea consumului de curent în orele de vârf. „Vom propune un obiectiv obligatoriu”, a spus atunci șefa Executivului comunitar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News