Acesta a prezentat un nou draft al planului.

Propunerea aflată aflată acum în considerare arată că statele UE trebuie să scadă consumul de energie cu 5% pe oră în timpul orelor cu consum de vârf, reprezentând cel puțin 10% din perioada 1 decembrie 2022 – 31 martie 2023, conform Corriere.

Noul draft arată acum că țările pot decide ele ce set de ținte să impună pentru orele de vârf, atâta timp cât cel puțin 7% din orele de vârf sunt acoperite, conform ziarului italian.

Comisia Europeană intenționează să publice oficial în data de 28 septebrie documentul ce prevede pașii detaliați pentru reducerea crizei energetice în blocul european.

Uniunea Europeană trebuie să aprobe planul energetic pe 30 septembrie.

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sunt afectate de prețuri-record ale energiei, după ce Rusia a tăiat redus masiv livrările de gaze, iar guvernele cer Comisiei Europene soluții.

Cum e situația în România

În România, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că populația a redus deja consumul de energie.

„Pe cap de locuitor, România consumă cea mai puţină energie din întreaga Europă (…), de două ori şi jumătate mai puţin decât un german (…). Anul acesta, am consumat, conform INS, cu 5,2% mai puţină energie electrică. Dacă ne uităm la populaţie, deja am consumat cu 8% mai puţin. Ce vrem noi, de fapt, ce economie să mai facă România, cu cel mai mic consum din Europa?”, a spus recent Ciolacu la Antena 3, potrivit News.ro.

Conform statisticilor Eurostat, oficiul de statistică al Uniunii Europene, consumul de electricitate pe cap de locuitor în gospodăriile comunitare este cel mai mic în România.

Țara noastră consumă sub un MWh de energie în pe cap de locuitor în sectorul rezidențial, față de o medie de circa 4 MWh pe cap de locuitor în Suedia și Finlanda. Franța are un consum 2,5 MWh pe cap de locuitor, iar Spania și Germania de circa 1,5 MWh pe cap de locuitor.

Cel mai mare nivel din Europa este consemnat în Norvegia, care nu este membră a UE, cu 7 MWh pe cap de locuitor consumați în gospodării.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în această săptămână un program de înlocuire a becurilor vechi cu unele LED pentru populație. Programul ar urma să fie derulat de Ministerul Mediului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News