Executivul european a solicitat autorităților române informații despre legea prin care terenuri de 300 de milioane de euro sunt acordate gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), au declarat pentru Libertatea surse din domeniu.
Acțiunea Comisiei Europene este o reacție la o petiție depusă de grupul Nepi Rockastle, care acuză că actul normativ favorizează grupul Iulius, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, precizează sursele citate.
Nepi Rockastle și-a manifestat interesul de a participa la o licitație pentru realizarea unui proiect imobiliar pe amplasamentul de la Romexpo.
Analiza este în stadiu incipient și nu este clar cât va dura și nici ce finalitate va avea. În cel mai rău caz, Comisia poate declanșa procedură de infringement împotriva României, după care poate da țara noastră în judecată la Curtea Europeană de Justiție.
Megaproiectul de 3 miliarde de euro
Legea a fost adoptată în luna septembrie și prevede că 42 de hectare din terenurile statului vor trece gratuit în proprietatea Camerei de Comerț.
Aceasta a încheiat un parteneriat cu grupul Iulius încă din 2017 pentru realizarea unui proiect imobiliar gigantic, în valoare de 2,87 de miliarde de euro.
Grupul va construi, potrivit proiectului, spații de birouri, locuri de parcare, un parc și un muzeu. De asemenea, pavilionul central de la Romexpo ar urma să fie transformat în sală multifuncțională.
Actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională de către USR și UDMR, urmând să fie discutat în ședința din 11 noiembrie.
“Tun imobiliar transpartinic”
Legea a fost aspru criticată, atât la nivel politic, cât și economic.
USR a acuzat că proiectul reprezintă un “tun imobiliar transpartinic”, deoarece valoarea terenurilor este estimată la 300-400 de milioane de euro. Legea a fost adoptată cu voturile PSD, PMP și PNL.
“Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi «tunuri imobiliare». Unul dintre terenurile care va intra sub incidenţa noii legi este localizat chiar pe bulevardul Expoziţiei. Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie. Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală”, acuza, la acel moment, deputatul USR Cristina Prună.
Un fond imobiliar vrea licitație
Fondul imobiliar NEPI Rockcastle a anunțat că dorește o licitație deschisă pentru teren sau alegerea investitorului. NEPI are investiții de două miliarde de euro în România, iar în București deține centrele comerciale Mega Mall și Promenada.
De asemenea, Coaliția pentru Dezvoltarea României a criticat lipsa de transparență și faptul că se eludează concurența.
“Transferul cu titlu gratuit al terenului din zona Romexpo este profund discriminatoriu față de alți investitori interesați de valorificarea potențialului economic al acestei zone și transmite un mesaj de neîncredere în climatul investițional pe care România îl oferă”, arăta organizația într-un comunicat.
Guvernul a criticat proiectul de lege, dar degeaba
Concomitent, în punctul de vedere trimis Parlamentului, Guvernul a transmis 24 de pagini în care argumenta de ce nu trebuie aprobat proiectul.
Principalul argument era că se face încredințare directă și că Parlamentul nu poate dispune de proprietatea privată a statului.
Cu toate acestea, Guvernul a menționat că Parlamentul va decide cu privire la “oportunitatea” legii.
Care sunt argumentele CCIR pentru proiect
Camera de Comerț argumentează că legea adoptată în septembrie nu face “nimic altceva decât să transfere în proprietatea CCIR terenurile care i-au aparținut” și pe care oricum le are în folosință până în anul 2053 și nici nu le poate înstrăina până la acea dată.
Organizația susține că Guvernul a încercat în 2010 să îi retragă dreptul de folosință, dar a pierdut în instanță.
Camera mai arată că proiectul va crea 30.000 de locuri de muncă și va aduce la bugetul de stat 404 milioane de euro în perioada de construcție de cinci ani și alte 345 de milioane de euro în fiecare an de operare.
Concomitent, Metrorex ar uma să câștige 8 milioane de euro din integrarea Magistralei 6 în noul proiect imobiliar.
UPDATE | NEPI vrea „concurență corectă între investitori”
În urma apariției articolului, NEPI a transmis că dorește o ”concurență corectă între investitori”.
“Ne dorim ca România să rămană o țară în care mediul de afaceri are garanția că se poate construi corect, cu respectarea legilor. Sunt peste 13 ani de când investim în România și ne pasă de ceea ce se întamplă aici.
Avem încredere că instituțiile naționale și europene competente vor susține concurența corectă între investitori și un mediu de afaceri sănătos”, se arată într-un comunicat al companiei.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!