Ucraina a fost al patrulea cel mai mare exportator de cereale din lume în sezonul 2020/2021, arată datele Consiliului Internațional al Cerealelor, vânzând 44,7 milioane de tone în străinătate, în principal în China, Africa și Europa. Este, de asemenea, unul dintre cei mai mari producători de ulei de floarea-soarelui.

Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, pe 24 februarie, 90% din cerealele și uleiul de floarea-soarelui produse în țară erau transportate prin porturile ucrainene de la Marea Neagră – o rută acum închisă. Problemele legate de scoaterea cerealelor din Ucraina riscă să provoace o criză alimentară, în special în regiunile mai sărace ale lumii, precum Africa.

În aceste condiţii, este nevoie urgentă de a stabili rute logistice alternative care să utilizeze toate modurile de transport relevante, a transmis Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.

Astfel, Executivul comunitar a prezentat un plan de acţiune pentru a stabili „culoare de solidaritate” cu scopul de a se asigura că Ucraina poate exporta cereale, dar şi că poate importa bunurile de care are nevoie, de la ajutor umanitar la hrana pentru animale şi îngrăşăminte.

„20 de milioane de tone de cereale trebuie să părăsească Ucraina în mai puțin de trei luni folosind infrastructura Uniunii Europene”, a declarat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

„Aceasta este o provocare de proporţii gigantice; prin urmare, este esenţial să se coordoneze şi să se optimizeze lanţurile logistice, să se creeze noi rute şi să se evite, pe cât posibil, blocajele. Comunicarea noastră abordează soluţiile de urgenţă, dar şi măsurile pe termen mediu şi lung pentru o mai bună conectare şi integrare a infrastructurii Ucrainei cu cea a UE. Atât pentru soluţiile pe termen scurt, cât şi pentru cele pe termen lung, vom acţiona împreună cu autorităţile ucrainene şi în strânsă colaborare în special cu statele membre învecinate, care au depus eforturi enorme pentru a ajuta în timpul acestei crize”, a precizat Adina Vălean.

Transportul rapid al produselor ucrainene cu trenul reprezintă, de asemenea, o provocare, deoarece sistemul feroviar ucrainean are o lățime de șine diferită de cea a Europei, astfel încât cerealele trebuie transferate la graniță în trenuri diferite. Iar pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, în prezent nu există multe astfel de facilități de transfer la graniță.

Executivul comunitar a solicitat companiilor de transport să pună la dispoziție mai multe vehicule, camioane și material rulant pentru transportul de marfă și a precizat că va înființa o platformă logistică de distribuire a resurselor de transport gratuit în funcție de cerere.

Comisia Europeană a mai anunțat că livările agricole ucrainene destinate exportului ar trebui să fie prioritare la terminale, iar administratorii de infrastructură ar trebui să pună la dispoziție sloturi feroviare pentru aceste exporturi. Comisia a solicitat companiilor să transfere de urgență încărcătoare mobile de cereale la terminalele de frontieră relevante pentru a accelera transbordarea.

Comisia va examina, de asemenea, garanțiile oferite companiilor de transport rutier pentru a asigura vehiculele pe care le trimit în Ucraina și a solicitat guvernelor UE să aplice o flexibilitate maximă la punctele de trecere a frontierei, cu personal adecvat pentru accelerarea procedurilor.

Totodată, Comisia va evalua capacitatea de stocare disponibilă în UE și se va coordona cu guvernele țărilor membre pentru a asigura o capacitate mai mare de stocare temporară a exporturilor ucrainene.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News