Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei a dezbătut, joi, modificările propuse la Codul Penal.

Printre cele adoptate sunt mai multe controversate.

Marțea Neagră revine, într-o altă formă

Deputații și senatorii din comisia specială care modifică legile din domeniul justiției au adoptat un amendament prin care se abrogă definiția funcționarilor publici ca cei care sunt în serviciu public. Astfel,  notarii, executorii judecătorești, interpreții și traducătorii, avocații, mediatorii, experții și medicii sunt scoși din categoria funcționarilor publici și nu mai pot fi acuzați de abuz în serviciu.

În decembrie 2013, în celebrul episod ”Marțea Neagră”, una dintre modificările operate făcea referire la eliminarea parlamentarilor din categoria funcționarilor publici. Artizanii modificărilor din 2013 sunt aceiași ca acum: Florin Iordache și Eugen Nicolicea.

Eliberarea condiționată, mai ușoară


Și eliberarea condiționată va fi mai ușor de dispus. Va fi necesară executarea a jumătate din pedeapsa mai mică de 10 ani, în loc de două treimi, cum prevede legea, în prezent.

O altă prevedere adoptată de deputații și senatorii din comisia specială face referire la condamnări. ”Decizia instanței trebuie să se bazeze pe probe certe, dincolo de orice îndoială, din care să rezulte implicarea persoanei condamnate în activitățile infracționale producătoare de bunuri și bani”, prevede amendamentul adoptat.

Amendamentul ”Mineriada”


Parlamentarii au mai adoptat un amendament controversat, care l-ar avantaja pe fostul președinte Ion Iliescu, în dosarul ”Mineriada”, unde este judecat pentru infracțiuni împotriva umanității.

Deputații și senatorii juriști au decis ca cei care acoperă integral prejudiciul material, în timpul urmăririi penale sau al procesului de judecată, atunci să poată beneficia de circumstanță atenuantă și să scape de închisoare.

De aceeași infracțiune sunt acuzați și fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu, iar amendamentul le-ar fi și lor favorabil.

Abuzul în serviciu, săptămâna viitoare


Cel mai criticat articol este cel referitor la abuzul în serviciu pentru că amendamentele PSD l-ar ajuta pe Liviu Dragnea. În prezent, social-democrații vor ca infracțiunea să fie redefinită, astfel încât să fie dezincriminată.

Președintele comisiei speciale, Florin Iordache, a anunțat că subiectul va fi discutat luni, 2 iulie, urmând ca toate modificările la Codul penal să intre la vot, în plenul Senatului, chiar marți, 3 iulie.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis să convoace forul legislativ în sesiune extraordinară în perioada 2-19 iulie, tocmai pentru a finaliza și adopta controversatul Cod Penal.

Trebuie precizat și faptul că, în această perioadă, fiind sesiune extraordinară, Guvernul are dreptul de a emite orice ordonanță de urgență, care ar fi valabilă încă din momentul adoptării, dacă nu se precizează altfel în actul normativ.

 

Liviu Dragnea a spus că exclude și el o astfel de variantă. Întrebat dacă asumarea răspunderii reprezintă o variantă, Liviu Dragnea a spus că nu mai este nevoie de aceasta.

 

Citește și: CORESPONDENȚĂ DIN ITALIA/ Una dintre cele mai moderne nave militare din lume a fost lansată la apă. E spital mobil, centrală electrică plutitoare și produce apă potabilă!

 
 

Urmărește-ne pe Google News