UPDATE ora 15.00 Ordonanța 14 a primit unanimitate de voturi în comisia juridică. Aceasta va intra în plenul Camerei Deputaților marți. Proiectul a trecut fără dezbatere. În plus, deputații juriști așeteaptă de la Senat Ordonanța 13, aflată la vot în plen. Marți, comisia juridică va dezbate Ordonanța 13, și în plenul Camerei se va da vot pe ambele ordonanțe, 13 și 14.
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a atras atenţia, luni, că Legea de respingere a OUG 13 riscă să fie atacată la Curtea Constituţională. El a adăugat că Opoziţia şi preşedintele Klaus Iohannis trebuie să îşi „asume responsabilitatea” pentru efectele pe care o decizie a CCR le-ar putea produce, menționând că PSD nu va face niciun fel de sesizare de constituționalitate.
Preşedintele Comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat săptămâna trecută că va cere conducerii Camerei aprobarea unui program de lucru, pentru luni de la ora 15,00, pentru dezbaterea şi elaborarea unui raport pe OUG 14, conform Agerpres.
„Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a ajuns la un consens – OUG 14 să fie adoptată, iar situaţia OUG 13 să fie clarificată. (…) Voi solicita Biroului permanent ca luni să lucrăm în paralel cu plenul, în aşa fel încât plenul să se poată pronunţa luni sau marţi pe ordonanţa 14, să o aprobe. Ordonanţa 13 nu a venit; eu am avut o propunere ca în corpul legii de aprobare a ordonanţei 14 să se facă specificaţia că ordonanţei 13 i-au încetat efectele la data la care a fost abrogată de ordonanţa 14 şi prin urmare procedura legislativă încetează”, a spus Nicolicea miercurea trecută.
Ordonanţa 14/2017 a fost adoptată de Senat, iar Camera este for decizional. Ordonanţa 13/2017 se află în dezbateri la Senat.
Există însă o problemă. Deși Ordonanța 14 trece de Parlament, rămâne în urmă, în procesul legislativ, Ordonanța 13, care se referă la dezincriminarea abuzului în serviciu sub pragul de 20.000 de lei. Pentru ca prevederile acestei Ordonanțe să dispară, era nevoie ca votul pe Ordonanța 14 să meargă în același timp cu votul pentru respingerea Ordonanței 13. Acest lucru nu s-a întâmplat. Ordonanța 13 se află încă la Senat, la comisia juridică, unde era anunțată o dezbatere cu reprezentanții din Justiție, săptămâna aceasta. În plus, unii lideri PSD din Parlament afirmaseră că Ordonanța 13 va deveni lege, sugerând astfel că în Parlament se va da un vot pozitiv pe proiectul de adoptare a Ordonanței, ceea ce ar anula practic Ordonanța 14. Cu toate acestea, liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat, vineri, că și Ordonanța 13 va fi respinsă de Parlament, fiind un ”subiect închis”.
”Ordonanța 13 este abrogată. Din punctul meu de vedere este un subiect închis. Au fost opinii că nu ar mai trebui să se dezbată în Parlament, pentru că deja este abrogată. Am discutat cu președinții comisiilor juridice ale celor două camere din #Parlament și am decis să ducem procesul până la capăt. Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare”, anunța Dragnea, în timp ce premierul discuta la Bruxelles cu oficialii europeni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro