Au fost 18 voturi „pentru” ridicarea imunităţii şi 3 „împotrivă”, potrivit unor surse parlamentare, citate de Agerpres. Adrian Chesnoiu a participat la şedinţă, care s-a desfăşurat fără accesul presei.
Pe 23 iunie, şeful DNA, Crin Bologa, a cerut Camerei Deputaților să ridice imunitatea lui Chesnoiu, acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs.
„Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (…) şi de abuz în serviciu (…) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…)”, se precizează în referat.
Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. De asemenea, el le-a cerut deputaţilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!