UPDATE ora 10.50. Comisia juridică va da avizul pe cererea DNA de începere a urmăririi penale săptămâna viitoare, după ce avocatul lui Tăriceanu a depus mai multe note, în apărarea clientului său.

„Ieri (luni – n.r.), avocatul domnului Tăriceanu a depus note scrise în apărare destul de consistente, colegii mei nu au reușit să vadă aceste materiale în totalitate. De asemenea, am primit ieri și azi mai multe cereri pentru studierea dosarului de către senatorii care nu sunt membri ei Comisiei juridice. În consecință, am hotărât să trimitem Biroului Permanent aceste solicitări, cu recomandarea de a permite colegilor senatori să poată studia dosarul”, a declarat Robert Cazanciuc.


Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu afirma, la Parlament, că Legislativul nu se substituie organelor de cercetare penală, iar comisia juridică se pronunţă asupra oportunităţii, din punct de vedere politic a acestei solicitări a DNA.
„Eu argumentele pe care le-am avut de prezentat le-am prezentat la comisie, acum există numai o trecere în revistă mai detaliată a lor, dar trebuie avut în vedere că Parlamentul are dreptul suveran de a decide această acţiune de începere a urmăririi penale şi Parlamentul nu se substituie organelor de cercetare penală. Deci comisia (juridică – n.r.) nu este chemată în primul rând să analizeze calitatea probelor prezentate de Procuratură, ci Senatul este chemat să decidă mai degrabă asupra oportunităţii, din punct de vedere politic, asupra acestei solicitări”, a precizat, luni, Tăriceanu.

Şeful Senatului a fost audiat în comisie în urmă cu o săptămână. El afirma, atunci că procurorii DNA au făcut deja ancheta în cazul său, dar nu au „niciun fel de probă” care să demonstreze că acele hotărâri în Guvern s-ar fi luat în mod nelegal.

„Ancheta au făcut-o (n.r. – procurorii), dar ei nu au niciun fel de probă care să demonstreze că aceste hotărâri s-ar fi luat în mod nelegal. Ei pun în discuţie faptul că aceste hotărâri ar fi fost luate, vezi Doamne, ca să i se facă o favoare firmei Microsoft şi eu v-am explicat că Guvernul a intrat în legalitate făcând aceste hotărâri de guvern. Guvernul nu a făcut nicio plată care să poată duce la suspiciunea că eu aş fi obţinut foloase necuvenite în mod indirect şi dacă aceste hotărâri ar fi fost nelegale ele puteau fi atacate în contencios-administrativ sau Guvernul care a urmat putea să le anuleze. Ei bine, nu le-a anulat, din contră, şi-a asumat obligaţiile care ne reveneau”, a explicat el.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, anunţa marţea trecută, după audierea lui Călin Popescu-Tăriceanu, că s-a convenit cu avocatul acestuia ca până luni de dimineaţă să depună note scrise în urma întrebărilor din partea membrilor comisiei.

Tăriceanu a declarat luni că notele scrise s-au multiplicat pentru a fi puse la dispoziţia membrilor comisiei. „Probabil că mâine voi mai depune şi un alt set de note”, a adăugat el.

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.


Citeşte şi:

Drumul expres Craiova-Pitești. S-au semnat contractele pentru primele trei loturi. 1,8 miliarde de lei costă realizarea a 57,55 de kilometri!

 
 

Urmărește-ne pe Google News