Respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei sunt subiectele de discuţie ale Comisiei pentru libertăţi civile din Parlamentul European. Întâlnirea are loc cu două zile înaintea dezbaterii în plenul legislativului comunitar, unde a fost invitată și Viorica Dăncilă.

Principalele declarații ale oficialilor europeni, potrivit DIGI24

Legile Justiției: modificările au fost contestate la CCR, au fost criticate de instituții din România și din afara ei.”

GRECO a avut un raport dur, Comisia de la Veneția a avut o opinie critică”

Din păcate Parlamentul din România nu a dat semne să răspundă la observațiile făcute. Una dintre cele 3 legi a fost deja promulgată, la fel vor fi și celelalte.”

Trebuie să evităm un efect negativ asupra independenţei justiţiei”

Am analizat textul adoptat de Parlamentul român și am notat criticile interne și externe, am solicitat informații suplimentare”

În ce priveşte demiterea şefei DNA – CCR l-a obligat pe președinte, care inițial s-a opus, să fie de acord cu această decizie. Aş vrea să amintesc că activitatea DNA a fost unul dintre motivele principale pentru care ultimul raport MCV din ianuarie 2017 a fost mai degrabă unul pozitiv”

Procedura de evaluare a procurorului general ridică îngrijorare”

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Monitorizăm cadrul juridic din România pentru a vedea dacă banii europeni nu sunt fraudați”

Acum există riscul real ca România să facă pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție”

Fac un apel la autoritățile de la București să regândească modificările aduse legislației din domeniu. Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului ați începe să alergați în cealaltă direcție”

Nu vom ezita să aducem în fața instanței Guvernul român dacă nu va da curs recomandărilor noastre din MCV, recomandărilor GRECO și a Comisiei de la Veneți”

Frans Timmermans: ”Protocoalele nu sunt o scuză”

Monica Macovei:

”Independența presei este în mare pericol. Dragnea a dat indicații pentru măsuri legislative care să îngrădească independența presei”

Despre violențe: ”așteptăm să meargă investigațiile până sus, la cei care au dat ordinul de intervenție (este întreruptă de vociferări din sală)”

Victor Boștinaru:

„Să vorbim despre fapte și despre legislația din România: protestul din 10 august a fost neautorizat, ilegal și cu violență. Unui jandarm i s-a furat pistolul”

„Știți că foștii șefi ai Parchetului de la Ploiești sunt anchetați pentru represiune nedreaptă, falsificare de probe și plantare de probe”

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

„Sunteți la curent că președintle Senatului a fost ascultat 7 ani zi și noapte precum teroriștii și traficanții?”

„Nu înțelegeți că acest sistem represiv s-a construit fie neglijenței, fie timidității Comisiei Europene?”

Frans Timmermans:

„Noi nu criticăm decât modificările legislative concrete care ar afecta independența Justiției și lupta anticorupție
nu funcționează cu mine să vă ascundeți în spatele diverselor lucruri”

De ce avem un MCV: „Pentru că la aderare am căzut de acord că existau lipsuri în independența Justiției care trebuiau corectate. Pentru asta există MCV, este cel mai bun instrument specific pentru a verifica România.
Haideți să avem un dialog pe aceste puncte specifice, nu să ne emoționăm și să avem reacții generalizate
despre protocoale: cum pot fi folosite ca o scuză pentru a justifica schimbări în legislație care ar limita lupta împotriva corupției?”

Despre miting: „Se anchetează, să vedem care va fi rezultatul anchetei. Imaginile le-am văzut cu toții, am văzut și mărturiile oamenilor de după. Nu ar fi oameni pe care să-i definești drept huligani, au fost pașnici.”

Despre referendum: „Uniunea nu are competențe pe această temă. Eu cred în valorile familiei, dar nu vreau ca ele să fie transformate în argumente pentru a justifica homofobia. Nu pot eu decide dacă un stat deschide posibilitatea ca două persoane de același sex să se căsătorească, Comisia nu are competențe aici. Acest lucru nu trebuie folosit pentru a hrăni unii dintre demonii noștri cei mai întunecați: ura față de minoritățile sexuale, încercarea de a aduce femeile în situații din secolele trecute. Să fim atenți că egalitatea din tratate se aplică tuturor, femeilor și bărbaților, indiferent de orientarea sexuală”.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Eurodeputaţii din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne discută luni despre situaţia din România, inclusiv despre independenţa justiţiei, şedinţa fiind programată de la ora 19.30.

Pe ordinea de zi a Comisiei LIBE se află un raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare, din 2017, şi raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia care critică unele modificări aduse legilor Justiţiei.

La dezabeterile din comisie participă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Sursa foto: hepta.ro


O nouă gafă a premierului, la Craiova: Dăncilă a vorbit despre „deconcesionarea” în loc de „descongestionarea traficului”/ GALERIE FOTO


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui urgan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui urgan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI