Comisia Europeană va depăși termenul-limită stabilit pentru aprobarea planului de redresare al Ungariei pe fondul temerilor că Budapesta nu întrunește toate condițiile pentru a debloca granturile și împrumuturile în valoare de miliarde de euro, scrie AP.
Termenul-limită pentru aprobarea planului era luni, 12 iulie.
Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Arianna Podesta, a declarat chiar luni că executivul UE analizează încă răspunsurile primite de la Budapesta și că ar putea avea nevoie de câteva zile sau de câteva săptămâni pentru a le procesa.
„Lucrăm constructiv pentru a încheiea analiza cât mai repede posibil. Dacă analiza va avea nevoie de săptămâni, mai degrabă decât de zile, atunci vom propune Ungariei să fie de acord cu o extindere a termenului-limită de două luni”, a spus Podesta.
Chiar dacă Budapesta va primit undă verde de la Comisia Europeană, ea va avea nevoie și de aprobare din partea celorlalte state membre. Asta în condițiile în care criticii au subliniat că Ungaria nu oferă suficiente garanții privind cheltuirea cu integritate a acestor fonduri.
Întârzierea aprobării planului vine pe fondul unui conflict între Ungaria și Bruxelles, care acuză derapajele democratice ale guvernului condus de Viktor Orban, corupția de la Budapesta și nu în ultimul rând adoptarea unei legi considerate homofobe.
Săptămâna trecută, vestea „suspendării” aprobării planului de redresare al Ungariei a venit în avansa de la liderul grupului Renew din Parlamentul UE, Dacian Cioloș.
„Renew Europe a cerut acest lucru săptămâna trecută. De ce? Pentru că acum nu avem garanții că banii vor ajunge la cetățeni onești și merituoși ai Ungariei – și nu la acoliții lui Orban”, a scris Cioloș pe Twitter.
Informația, care fusese publicată anterior de agenția germană de știri DPA, a fost negată însă de ministrul maghiar al Justiției, Judit Varga.
„Bruxellesul nu a respins planul de redresare al Ungariei, Ungaria rămâne deschisă unui dialog constructiv cu Comisia Europeană”, a spus ea.
Ulterior, și vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova, a declarat în Parlamentul European că o decizie nu fusese încă luată.
„M-am consultat cu cabinetul doamnei președinte și cu colegii care sunt responsabili de fondurile de redresare și reziliență și cu evaluarea planurilor. Și nu există o astfel de știre, nu am oprit nimic, procesul continuă. Sigur că ne uităm la mecanismele de control din statele membre”, a spus miercuri Jourova.
Decizia întârzierii aprobării a fost totuși confirmată, tot săptămâna trecută, pentru publicația Politico de mai mulți oficiali și diplomați UE, sub acoperirea anonimatului.
În vreme ce Comisia nu dorește să lege cheltuielile de problemele statului de drept, planul Ungariei nu satisface criteriile privind măsurile anticorupție, au spus atunci oficialii citați de publicația europeană.
UE a spus deja că va acorda extinderea termenului limită pentru redactarea planurilor naționale de redresare pentru a se asigura că, în final, aceste planuri vor fi funcționale.
Până acum, cinci state membre au cerut astfel de decalări ale termenelor-limită, scrie AP – Polonia, Estonia, România, Suedia și Finlanda. Aceste amânări pot dura de la câteva săptămâni până la finalul lui septembrie.