Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat au cerut să fie pus pe ordinea de zi un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă.

„Având în vedere că, în pofida interesului public legitim, Administrația Prezidențială a refuzat să facă publice aceste date, constituirea unei comisii parlamentare de anchetă reprezintă singura cale legală pentru a aduce aceste informații la cunoștința cetățenilor”, au transmis social-democrații.

Ce vor parlamentarii să afle de la Administrația Prezidențială

Concret, obiectivele Comisiei de anchetă sunt verificarea cheltuielilor făcute de Klaus Iohannis în cei 10 ani de mandat pentru transportul de lux și escalele la Sibiu, cazări premium în deplasări, vacanțele de schi, terenurile de golf de la Vila Lac 3 și modernizările Vilei de la Neptun, acolo unde locuiește șeful statului în perioada verii.

De asemenea, Comisia „își propune să afle sumele alocate pentru reamenajarea vilei din Bulevardul Aviatorilor, 86, cu destinația de locuință pentru un fost șef de stat”, se arată în comunicatul partidului condus de Marcel Ciolacu.

Comisia va fi formată din 15 membri și va fi condusă de un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi secretari.

Claudiu Năsui a câștigat un proces în primă instanță cu Iohannis privind cheltuielile de lux

De asemenea, Tribunalul a decis luni, 11 noiembrie, că Administrația Prezidențială trebuie să comunice în termen de 10 zile toate informațiile cerute de deputatul USR, Claudiu Năsui, privind cheltuielile făcute de Klaus Iohannis cu deplasările și avioanele de lux cu care a mers în deplasări.

„Am câștigat procesul împotriva lui Klaus Iohannis. Acum un an l-am dat în judecată pe Klaus Iohannis pentru a desecretiza cheltuielile sale cu deplasările cu avioane de lux. Nu de alta, dar nu le făcea din banii lui sau ai PNL, ci din banii dumneavoastră. Fac aceste procese nu numai pentru transparență, ci și pentru a demonstra tuturor că se pot reduce cheltuielile statului”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

Contactat de Libertatea pentru precizări suplimentare, parlamentarul partidului condus de Elena Lasconi a afirmat că decizia Tribunalului este în primă instanță și că se poate face apel.

Iohannis, cheltuieli uriașe pe deplasări externe în ultimii ani

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, numai anul trecut, 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei, adică 8,2 milioane de euro. Cheltuielile din 2023 au fost mai mult decât duble față de cele din 2022, care la rândul lor au fost duble față de 2021.

Șeful statului a mers în mai multe vizite externe cu același avion privat de lux Gulfstream G550, operat de Global Jet Luxemburg. Iohannis a călătorit cu această aeronavă în destinații scumpe precum SUA, Emiratele Arabe Unite, Tanzania, Capul Verde, Senegal și Coreea de Sud.

Cheltuielile pe larg au fost comunicate oficial de Administrația Prezidențială, dar cele individuale și cu avionul de lux au fost trecute la secret.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News