De azi, ne puteţi trimite dosarele medicale
Ştefania era pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat, la Institutul Fundeni, dar, din păcate, s-a prăpădit înainte ca medicii să-i găsească un donator compatibil. Acum, soţul ei, Florin Salam, vrea să ajute o tânără să treacă mai uşor peste această boală groaznică. Alături de alţi manelişti celebri, el va organiza, pe 5 iulie, un superconcert în memoria Ştefaniei, iar fondurile obţinute din vânzarea biletelor vor fi împărţite în două: jumătate vor merge la Spitalul de Urgenţă Floreasca, acolo unde Ştefania a murit, iar jumătate la o tânără de aceeaşi vârstă şi care suferă de aceeaşi boală pe care a avut-o şi soţia lui. Florin vrea ca pe această fată să o găsească prin intermediul ziarului Libertatea.
De aceea, începând de azi, aşteptăm pe adresa redacţiei (str. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti, menţionând pe plic: Pentru Florin Salam) scrisorile dv. însoţite de dosarul medical care să ateste că suferiţi de ciroză hepatică. Toate dosarele primite vor fi evaluate de o comisie medicală din care fac parte specialişti ai Clinicii Puls. Apoi, cazurile care întrunesc condiţiile cerute de Florin Salam vor fi prezentate cântăreţului, care o va alege pe tânăra căreia îi vor fi donaţi banii.
De el vor fi coordonaţi medicii
Comisia de medici de la Clinica Puls este formată din dr. Dana Moraru, medic specialist gastrţnterolog, dr. Mirela Livadariu, medic primar de laborator, dr. Gabriela Marin, medic primar – imagistică medicală, şi va fi coordonată de Laurenţiu Luca (foto), doctor în ştiinţe medicale, medic primar în medicină internă şi director al clinicii.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!