Ministerul Sănătăţii a cerut înfiinţarea unor comisii de etică, în fiecare unitate medicală, unde vor fi depuse reclamaţii în cazul în care cadrele medicale pretind și acceptă mită.
Din comisie vor face parte doi medici, un asistent, câte un reprezentant al administraţiei spitalului, Casei de Asigurări, al autorităţilor locale şi al asociaţiilor de pacienţi. Aceştia vor analiza sesizările cu privire la plăţile informale şi vor propune sancţiuni. Cei care vor decide însă cum se vor aplica pedepsele sunt directorii spitalelor.