UPDATE 13.30 Sute de persoane au vizitat deja sediul Ministerului de Interne, locul din care a fugit Nicolae Ceaușescu pe 22 decembrie din clădirea care atunci era sediul Comitetului Central al PCR.
În mod simbolic, accesul primilor vizitatori s-a făcut la ora 12.09, oră la care președintele comunist al României a fugit cu elicopterul de pe acoperișul clădirii. Înainte de deschiderea porților la MAI s-a păstrat și un moment de reculegere în memoria celor căzuți la Revoluție.
Printre vizitatori s-au aflat și revoluționari care acum 30 de ani au ocupat clădirea care era simbolul puterii comuniste.
UPDATE 11.30 Ministrul de Interne, Marcel Vela, a afirmat, după ceremonia din fața sediului MAI, fostul Comitet Central al PCR, că cei trimiși în judecată în dosarul Revoluției nu ar trebui să mai dețină funcții publice, cu trimitere directă la Gelu Voican-Voiculescu, director general al Institutului Revoluție Române.
”Sincer nu mi se pare corect. Adică, din punctul meu de vedere, ca fost acuzator al multor fapte ale domnului în cauză ca revoluţionar, şi acum ca ministru al Afacerilor Interne, cred că cei care au anumite probleme, care sunt trimişi în judecată, nu ar trebui să ocupe funcţii de demnitate publică la acest nivel, mai ales cu privire la un subiect important pentru România, aşa cum este Revoluţia din Decembrie 1989”, a spus Vela.
UPDATE 11.25 Gelu Voican-Voiculescu a participat la slujba de comemorare de la monumentul din fața Ministerului de Interne. Întrebat dacă nu îi este teamă, ținând cont că ieri a fost huiduit în Piața Universității și lovit în cap cu o cârjă, fostul vicepremier a răspuns: ” Dacă nu mi-a fost teamă acum 30 de ani, nu poate să-mi fie teamă acum.”
Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Asociaţia Geeks For Democracy şi Asociaţia 21 Decembrie, organizează o serie de manifestări în ziua de 22 decembrie 2019 pentru a comemora 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.
După păstrarea unui moment de reculegere, de la 12:09, oră la care Elena şi Nicolae Ceauşescu au decolat cu elicopterul de pe acoperişul clădirii, persoanele interesate vor fi invitate de către ministrul Ion Marcel Vela să viziteze clădirea Ministerului Afacerilor Interne, unde a funcţionat Comitetul Central al Partidului Comunist Român, având acces în spaţii care nu au fost niciodată deschise publicului, pentru a reconstitui drumul spre democraţie si libertate din 21 Decembrie 1989”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.
Duminică, 22 decembrie, pot fi vizitate arestul fostei Securităţi, aflat în subsolul fostului Comitet Central, precum şi balconul din care dictatorul Nicolae Ceauşescu s-a adresat pentru ultima dată public.
Când poate fi vizitat Comitetul Central al PCR
Potrivit MAI, sediul fostului Comitet Central poate fi vizitat până la ora 16:00.
- Accesul se va face pe intrarea principală a clădirii, începând cu ora 12:09.
- Persoanele în vârstă de peste 14 ani trebuie să aibă asupra lor un act de identitate, iar copiii trebuie însoţiţi de un adult.
- Vizitarea clădirii se va face în grupuri organizate şi cu respectarea unui traseu prestabilit, care include spaţiile reprezentative.
- Ca măsură de siguranţă şi pentru facilitarea accesului, vizitatorii sunt rugaţi să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase.
- Având în vedere caracterul public al evenimentului, presa şi vizitatorii vor putea face fotografii şi înregistrări video din interiorul clădirii.
Vizitatorii vor putea vedea și două expoziţii cu documente şi fotografii de referinţă: „Expoziţie documentară dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989”, organizată sub egida Arhivelor Naţionale, şi „Revoluţia din Decembrie 1989 – 30 de ani” cu imagini din arhiva Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, potrivit sursei citate.
Între jurul orei 18:00, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne vor fi proiectate imagini inedite din perioada 1945-1989, precum şi imagini din zilele Revoluţiei din Decembrie 1989. De asemenea, se va face apelul solemn prin rostirea numelor Eroilor martiri căzuţi în Decembrie 1989.