CNCAV spune că în afara platformei se vaccinează:
- ”persoane aflate în cele 1.884 centrele rezidențiale și medico-sociale de la nivel național; din data de 15 ianuarie (ora 15.00) și până ieri, 22 ianuarie, au fost vaccinate 15.264 persoane din aceste centre, dintre care 7.221 au fost vaccinate în perioada 18-21 ianuarie (repetăm, fără a fi programate în platformă);
- persoane dializate;
- persoane nedeplasabile;
- persoane fără adăpost;
- persoane aflate în România pentru derularea studiilor sau exercitarea profesiei și care nu dețin o carte de identitate (ex. medici rezidenți sau studenți la medicină din alte țări, care lucrează sau se pregătesc în unități medicale din România și au drept de rezidență în România)”.
În primul comunicat, CNCAV amintește că, în prima etapă a campaniei, cea rezervată cadrelor medicale, vaccinarea a fost efectuată fără programare prealabilă în platformă, „având în vedere faptul că programul și numărul de locuri disponibile în aceste centre de vaccinare nu condiționau programarea altor persoane pe locurile respective”.
CNCAV mai menționează că este permisă vaccinarea fără programare și a celor care se prezintă direct la centru, „pentru a evita irosirea dozelor”, dacă există seruru disponibile, cu respectarea etapei de vaccinare.
Comitetul de Vaccinare admite că s-a întâlnit cu STS abia pe 7 decembrie ca să discute despre platforma de programare a vaccinării, cu nici trei săptămâni înainte de lansare. Dar spune că asta s-a întâmplat pentru că ”organismul care coordonează activitatea de vaccinare în România, CNCAV, a fost înființat prin Decizia Prim-ministrului nr. 385, publicată în data de 20 noiembrie 2020”.
Instituția susține că ”Intervalul de timp foarte scurt care a fost disponibil pentru dezvoltarea unei platforme informatice de programare complexe trebuie înțeles în contextul derulării evenimentelor legate de procesul de autorizare a primului vaccin împotriva COVID-19 la nivelul Comisiei Europene. Autorizarea timpurie, devansată față de datele anunțate inițial, a vaccinului BioNTech Pfizer și sosirea dozelor de vaccin la finalul lunii decembrie au scurtat perioada estimată pentru dezvoltarea platformei de programare la vaccinare. Menționăm că informațiile primite de la nivel central european estimaseră un calendar inițial de autorizare pentru Pfizer la data de 29 decembrie, iar pentru Moderna, 14 ianuarie. După cum știm, aceste termene au fost devansate pe 21 decembrie pentru Pfizer, respectiv 6 ianuarie pentru Moderna. Iar termenul inițial pentru începerea campaniei de vaccinare – cel de 15 ianuarie 2021 – a fost devansat pentru 27 decembrie 2020.
Cele două comunicate al CNCAV pot fi citite aici și aici.