Amenda-record, cea mai mare primită vreodată de o companie pentru dare de mită, vine să confirme zvonul de acum câteva zile că grupul aeronautic ar fi ajuns la o înțelegere financiară cu autoritățile din SUA, Marea Britanie și Franța pentru a închide mai multe investigații care vizează Airbus.

Oficiali din 20 de țări au primit șpagă pentru contracte

Conform The Guardian, Airbus a recunoscut că a mituit cu sume foarte mari oficiali din 20 de țări pentru a obține contracte. Între 2011 și 2015, de exemplu, a făcut asta în Malaezia, Sri Lanka, Indonesia, Taiwan și Ghana.

Înainte de semnarea înțelegerii care a pus capăt anchetei, aceeași practică era sub investigație în China, Japonia, Rusia, Kuweit, Brazilia și Turcia.

Cum se împart banii

Aceste “operațiuni” erau conduse de la un sediu din Franța, unde erau angajați “agenți” special pregătiți pentru “interacțiunea” cu oficiali din diverse țări, în vederea obținerii de contracte mari.

Din suma pe care Airbus o are de plătit ca amendă, 1,7 miliarde va fi virată Franței, iar 820 de milioane de lire sterline vor intra în vistieria Marii Britanii.

Înțelegerea mai prevede ca Airbus să nu recidiveze în aceste practici.

Airbus a fost implicată într-un scandal de corupție de un miliard de euro și în România

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Este vorba de celebrul “Dosar EADS”, deschis de Direcția Națională Anticorupție. Ancheta a început în 2005 și viza contracte în valoare de aproape un miliard de euro pentru securizarea frontierelor, semnate în anul 2004.

Securizarea era o condiție esențială pentru aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007.

Cercetările au pornit în urma sesizării Ministerului de Interne, care acuza că fondurile au fost folosite necorespunzător, iar sumele au fost supraevaluate.

Guvernul a oferit fără licitație acest contract grupului aviatic franco-german, chiar dacă acesta nu avea deloc experiență în privința securizării granițelor. Contractul presupunea și furnizarea de aparatură pentru supravegherea frontierei, modernizarea de elicoptere, nave maritime și dotarea cu echipamente a polițiștilor de frontieră.

În dosar erau vizați foștii miniștri de Interne Marian Săniuță, Dan Nica, Vasile Blaga, dar și Cătălin Harnagea – fost șef al Serviciului de Informații Externel, plus oamenii de afaceri Claudiu Florică, denunțător în dosarul Microsoft, și Dinu Pescariu – fost tenismen.

Dosarul EADS a ajuns ulterior în Germania: presa din această țară scria în 2015 că o sumă de 6,2 milioane de euro s-ar fi scurs dinspre EADS spre oficiali români între anii 2003-2011.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Procurorii germani au închis însă dosarul fără a acuza pe cineva în mod oficial, afirmând că nu există destule probe. Ulterior, în anul 2018, și procurorii DNA au închis dosarul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Palatul superb din România care a fost reabilitat după ani de zile. Transformarea e radicală, arată la fel de bine ca atunci când a fost construit
FANATIK.RO
Palatul superb din România care a fost reabilitat după ani de zile. Transformarea e radicală, arată la fel de bine ca atunci când a fost construit
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI