Măsura se va aplica doar în anunţurile din limba engleză. În limba japoneză, adresarea utilizată pentru astfel de anunţuri este deja neutră din punctul de vedere al genului.

Profesoara de sociologie Kazuya Kawaguchi, de la Universitatea Hiroshima Shudo, susţine că această schimbare a anunţului în limba engleză nu poate fi înţeleasă şi nici observată de aproape toţi pasagerii de limbă japoneză.

Pe de altă parte, Kazuya Kawaguchi spune că eforturile companiei de a introduce măsuri prietenoase faţă de comunitatea LGBT ar trebui apreciate. “Cred că este important ca marile companii să înceapă astfel de bune practici, deoarece alte companii mijlocii sau mici tind să le urmeze”.

Compania aeriană Japan Airlines a anunţat că vrea “să creeze o atmosferă pozitivă și să trateze pe toată lumea cu respect”. “Ne-am angajat să nu discriminăm în funcție de gen, orientare sexuală, identitate de gen sau alte atribute personale”, a declarat purtătorul de cuvânt Mark Morimoto pentru Reuters.

Japan Airlines nu este singura companie care introduce formulările neutre de gen. Air Canada și EasyJet au adoptat anul trecut acest tip de adresare.

Căsătoria între persoane de același sex nu este recunoscută legal în Japonia, însă sondajele sugerează că există un sprijin puternic în acest sens. Anul trecut, 13 cupluri de același sex din Japonia au solicitat dreptul de a se căsători.

 
 

Urmărește-ne pe Google News