Totul a pornit după o postare pe Facebook a unei mame care a povestit că i s-a spus să se acopere în timp ce alăpta pe un zbor KLM de la San Francisco la Amsterdam.

Shelby Angel din Sacramento, California, susţine că i-a fost spus de către un membru al personalului de zbor: „Dacă doriţi să continuaţi să alăptaţi, va trebui să vă acoperiţi”.

Heather Yemm, o utilizatoiare de Twitter a întrebat compania KLM despre politica sa cu privire la alăptare. Compania a răspuns că deși practica este este „permisă”, mamele ar putea fi rugate să se acopere „dacă alţi pasageri ar fi ofensaţi de acest lucru”.

„În calitatea de companie aeriană internaţională, transportăm pasageri din medii diferite. Nu toţi pasagerii se simt confortabil să vadă femei alăptând în vecinătatea lor şi, uneori, aceşti pasageri se plâng la personalul de zbor”, a specificat compania, potrivit Agerpres.

Pe Twitter, utilizatorii au criticat rapid abordarea companiei aeriene. Mulți dintre aceștia au declarat că nu vor mai zbura din nou cu KLM sau vor ignora în mod deliberat.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News