Două entități ale grupului, The Trump Corp. și Trump Payroll Corp., au fost condamnate luna trecută pentru 17 infracțiuni, printre care fraudă fiscală și falsificare de registre comerciale. În conformitate cu legislația din New York, amenda maximă pe care companiile o pot primi este de aproximativ 1,6 milioane de dolari.
„Astăzi, companiile fostului preşedinte Trump au fost condamnate la amenzile maxime autorizate de lege, după condamnări istorice pentru un total de 17 delicte”, a precizat procurorul districtual din New York, Alvin Bragg, într-un comunicat.
Cele două entități ale grupului au fost acuzate că, între anii 2005 și 2018, au oferit beneficii financiare unor oficiali de rang înalt, fără ca autoritățile fiscale să fie informate, pentru a evita astfel plata impozitelor. Entitățile Trump Organization au la dispoziție 14 zile pentru a plăti amenda.
Printre cei care au primit astfel de facilități se numără Allen Weisselberg, fost director financiar al Trump Organization. El a fost condamnat pe 10 ianuarie în acest dosar la cinci luni de închisoare cu executare și la plata unei amenzi de peste două milioane de dolari.
Donald Trump nu este vizat în acest caz.
Trump Organization, care include cluburi de golf, hoteluri de lux şi proprietăţi imobiliare, este vizată și într-un alt dosar de fraude finaciare care va fi judecat în civil în acest an.
Foto: Profimedia