Fotografia italo-maghiarei Cristiana Arcidiacono Bársony, femeia identificată drept CEO al companiei BAC, este un fake, luat probabil de pe net.

„Am auzit că au fost probleme la apartamentul în care locuiește în Budapesta, iar pe ea o cunosc bine. În acele imagini nu este Cristiana”, a declarat un vecin al birourilor companiei.

Compania BAC, despre care firma taiwaneză Gold Apollo (al cărei nume era inscripționat pe pagere) a susținut că le-a produs, funcționa într-o locație discretă, ascunsă pe o stradă laterală, într-un cartier budapestan liniștit, nu departe de o autostradă.

Zona cuprinde case unifamiliale cu grădini, alături de clădiri de birouri și o zonă industrială, inclusiv un garaj.

„Am afacerea mea aici de 12 ani”, a spus proprietarul garajului. „În tot acest timp, această clădire de birouri a fost mereu plină de companii. Veneau pentru câteva luni sau un an și plecau”. Ca mulți alți vecini, era neliniștit, derutat de atenția bruscă.

Clădirea de birouri de culoare crem are două etaje și este înconjurată de un gard negru de fier. Cutia poștală mare, albă, poartă numele a două companii, iar interfonul are patru butoane. Pe al doilea buton din partea de sus scrie „Claudia”.

Un cuplu a ieșit pe balconul de la etajul doi al casei de la numărul 33: „Vreau doar să ne lase în pace. Ieri dimineață, aveam o viață liniștită, normală, acum întreaga lume vrea să știe cine suntem. E nebunesc, absolut nebunesc. Suntem îngroziți. Casa și adresa noastră sunt expuse tuturor și pentru așa ceva? Astăzi e vorba de jurnaliști, dar cine știe cine va veni săptămâna viitoare. Nu am văzut niciodată pe nimeni de la BAC, doar o secretară care a apărut ocazional, dar nu știm pentru cine a lucrat. Vrem doar să fim lăsați în pace”.

Este nebunesc și înspăimântător. Ne este frică!

Cristiana și trecutul ei sunt învăluite în inconsecvențe și suspiciuni. Locurile în care a pretins că a lucrat nu există, iar site-ul web al companiei a fost închis.

Ea a negat orice legătură cu producția de pagere într-o declarație pentru NBC, respingând, de asemenea, afirmația brandului taiwanez „Gold Apollo” că a primit permisiunea de a folosi marca lor comercială, în timp ce toată producția și designul erau gestionate de compania ei.

Între timp, agenția Reuters a scris despre un adevărat hățiș de firme-paravan din spatele comercializării pagerelor care au ajuns în mâinile luptătorilor Hezbollah.

Conexiuni în Bulgaria și în Norvegia

BAC a fost doar o companie-fantasmă care a facilitat acordul dintre Taiwan și compania bulgărească Global NORTA Ltd, care s-a ocupat de importul dispozitivelor din Taiwan și de expedierea acestora în Liban.

Citând surse de securitate, postul național BTV a menționat că 1,6 milioane de euro aferente tranzacției au trecut prin Bulgaria, și au fost trimise în Ungaria.

Global NORTA, fondată în aprilie 2022, la Sofia, cu doar o lună înainte de BAC, este deținută de un cetățean norvegian.

Sediul bulgar al Nortei este înregistrat la un bloc de apartamente din capitala Sofia, care găzduiește alte aproape 200 de companii.

Un avocat, Vladimir Kuzmanov, care a spus că reprezintă compania, era prezent la adresă, dar a refuzat să răspundă la întrebări atunci când a fost abordat de Reuters. Conținut de pe site-ul web al Norta Global a fost șters, la fel ca site-ul BAC. Portalul avea anterior versiuni în limbile engleză, bulgară și norvegiană și făcea publicitate pentru servicii, inclusiv consultanță, integrare tehnologică, recrutare și externalizare.

Fondatorul Nortei, Jose Rinson, locuiește Norvegia. El a refuzat să comenteze despre pagere când a fost contactat prin telefon și a închis când a fost întrebat despre afacerile din Bulgaria.

Vecinii săi dintr-o suburbie liniștită din Oslo au spus că nu știu prea multe despre el. Amund Djuve, CEO-ul DN Media, unde lucrează în prezent Jose, a declarat că este la curent cu informațiile și a alertat poliția și serviciile de securitate.

Poliția din Oslo a declarat că a inițiat „anchete preliminare cu privire la informațiile care au ieșit la iveală”.

O sursă din serviciile de securitate libaneză a spus că nu este exclus ca această „rețea” să fi fost chiar creată de Mossad-ul israelian, ei să fi cumpărat pagere, să fi plasat explozibilul în ele și să le fi livrat militanților.

De altfel, o sursă de informații din SUA au confirmat, pentru ABC, că Israelul a fost implicat în producția pagerelor militanților Hezbollah care au explodat săptămâna aceasta, operațiunea fiind planificată de cel puțin 15 ani.

Mii de pagere au explodat marți, iar autoritățile libaneze au declarat că au ucis cel puțin 12 persoane, inclusiv doi copii, și au rănit aproximativ 2.800.

Mai multe atacuri au fost raportate miercuri, când walkie-talki-uri au explodat în mai multe părți ale Libanului. Al doilea val de atacuri a ucis cel puțin 20 de persoane și a rănit peste 450, a declarat Ministerul Sănătății libanez.

Urmărește-ne pe Google News