Produse vândute de companii, inclusiv Nestle, Pepsico sau Unilever au fost evaluate ca parte a unui index global publicat de ATNi, primul raport din 2021 încoace.
Dintre cele 52.414 de produse analizate de la 30 de companii care utilizează sistemul „Health Star Rating (HSR), 31% au îndeplinit pragul mai sănătos (3,5 stele și peste din 5), reprezentând aproximativ 34% din companii.
Grupul non-profit a constatat că, în 30 de companii, produsele vândute în țările cu venituri mici au obținut scoruri mai mici la un sistem de rating decât cele vândute în țările cu venituri mari.
Potrivit sistemului „Health Star Rating”, în țările cu venituri mici, portofoliile multinaționalelor au avut o cotație de 1,8, iar în țările cu venituri mari acesta a fost de 2,3.
„Este o imagine foarte clară că ceea ce vând aceste companii în cele mai sărace țări din lume, unde sunt din ce în ce mai active, nu sunt produsele lor mai sănătoase”, a declarat Mark Wijne, director de cercetare la ATNi.
Este un semnal de alarmă pentru ca guvernele din aceste țări să fie vigilente.
Greg S. Garrett, director executiv ATNi, a completat că „Doar 31% din cele peste 52.000 de produse alimentare evaluate de ATNi îndeplinesc criteriile de sănătate. Nu este suficient de bine. Companiile trebuie să înceapă să demonstreze mai bine că le pasă de sănătatea publică a bazei lor de consumatori”.
Sănătatea este bogăție. Știm că acest lucru este adevărat, dar majoritatea companiilor alimentare nu au plasat încă nutriția ca element central al afacerii lor. Există progrese, dar constatările noastre arată o performanță generală slabă și slăbiciuni pe piață.
Este pentru prima dată când indicele împarte evaluarea în țări cu venituri mici și înalte.
ATNI a spus că indicele este important, deoarece alimentele ambalate joacă din ce în ce mai mult un rol în criza obezității, care este acum un fenomen global.
Peste un miliarde de oameni din întreaga lume sunt obezi, potrivit OMS, iar Banca Mondială estimează că 70% dintre persoanele supraponderale sau obeze trăiesc în țări cu venituri mici și medii.
Nicio companie nu are o politică care să interzică pe deplin comercializarea alimentelor nesănătoase copiilor sub 18 ani prin toate canalele și tehnicile de marketing, așa cum este recomandat de OMS. Patru companii au făcut pași pozitivi, ridicându-și pragurile de vârstă la 16 ani, în timp ce doar două comercializează produse „mai sănătoase” definite de un model aprobat de guvern.
Reacția companiilor
„Ne-am angajat să creștem vânzările de alimente mai hrănitoare, precum și să ghidăm oamenii către diete mai echilibrate”, a declarat un purtător de cuvânt al Nestle, adăugând că „îmbunătățim produsele pentru a ajuta la eliminarea decalajelor de nutrienți în țările în curs de dezvoltare”.
Pe de altă partă, PepsiCo a refuzat să comenteze. Compania și-a stabilit, anul trecut, noi obiective de a reduce sodiul din chipsurile de cartofi și de a adăuga ingrediente precum cerealele integrale în alimente.
„Recunoaștem că există întotdeauna mai multe de făcut, atât la nivel de afaceri, cât și la nivel de industrie”, a declarat Isabelle Esser, director de cercetare, calitate și siguranță alimentară la Danone, care a înregistrat cel mai bun indice ATNI.