Calcule și planificări

Doritorii de plimbări prin orașele europene pot consulta gratuit site-ul numbeo.com, unde pot fi găsite informații exacte despre costul vieții, prețul unor produse de bază precum pâinea sau laptele, ori comparații de prețuri pentru cafea, suc, bere sau țigări. De asemenea, există informații privind prețul unui prânz la un restaurant, acestea fiind importante astfel încât să nu vă păcăliți.

Datele sunt încărcate de către utilizatori, în decursul periplurilor lor prin lume, într-un mod similar cu aplicația de trafic Waze, foarte populară printre șoferi.

Libertatea a făcut o comparație între 10 produse și servicii căutate de turiști și a comparat Bucureștiul cu Atena, Roma și Paris, câteva dintre orașele preferate de către turiștii români pentru city break-uri.

Au fost vizate prețurile unui prânz la un restaurant, cât costă în medie berea, cafeaua, o sticlă de suc, un pachet de țigări, dar și pâinea și laptele. De asemenea, au fost comparate prețurile biletelor pentru transportul public local, cât costă un kilometru cu taxiul, dar și o pereche de jeanși pentru amatorii de shopping.

Bucureștiul, cel mai ieftin

Deloc surprinzător, Bucureștiul este cel mai ieftin oraș dintre cele analizate, și asta și pentru că veniturile românilor sunt mai mici decât cele din Grecia, Italia sau Franța. De asemenea, Capitala noastră nu este vreun mare centru turistic, spre deosebire de celelalte, vestite printre pasionații de călătorii.

Per total, prețurile din Atena sunt cu circa o treime peste cele din București, dacă stăm să calculăm la cursul de 4,59 de lei, anunțat miercuri de către Banca Națională a României (BNR). Pe de altă parte, prețurile sunt cu 50% mai mari în Roma sau Paris.

Transportul și băutura, cele mai scumpe

Cele mai mari diferențe se constată la capitolul transport, prețul unui bilet pentru transportul în comun fiind de câteva ori mai mare, același lucru întâmplându-se și în privința prețului pe kilometru la călătoriile cu taxiul. Important este de reținut e și că pornirea costă mult mai mult decât în București, respectiv 3,4 euro în Atena, 4 euro în Roma și 3,83 euro la Paris.

De asemenea, și băutura este mult mai scumpă, o bere la draft fiind fiind 5-6 euro în Roma sau Paris, de circa 4 ori mai scumpă ca la noi. De asemenea, un prânz pentru două persoane la un restaurant este în medie 50 de euro, dublu față de cei 26 de euro din București.


Au apărut cele mai clare imagini cu Zona 51, baza militară misterioasă despre care se spune că este închisoarea extratereștrilor

Urmărește-ne pe Google News