Doctor Olimpia Oprea, managerul general al Spitalului Municipal Timișoara, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că „ în România nu există în acest moment un compartiment pentru recuperarea marilor arşi, iar pacienţii sunt trimişi în străinătate cu costuri foarte mari din partea sistemului de sănătate”.

„Avem deja două proiecte în implementare, sunt fondurile alocate, iar în ceea ce priveşte echipamentele medicale, avem toată dotarea necesară. Va trebui să completăm doar cu două-trei echipamente în valoare de până la 30.000 de euro, deci nu este un efort mare pentru spital (…)”.

„Personalul medical necesar va fi instruit în spitale din Belgia sau Franţa”, a detaliat Olimpia Oprea, marţi, într-o conferinţă de presă, citată de Agerpres.

Dotarea cu echipamentele medicale necesare se va realiza prin proiectul finanţat prin Programul Operaţional Regional intitulat „Extindere, reabilitare, modernizarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare Medicina Fizică şi Balneologie Timişoara din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, prin demolare parţială şi extindere orizontală şi verticală”.

Proiectul este implementat de Primăria Municipiului Timişoara şi se va finaliza la sfârşitul anului următor.

„Valoarea totală a proiectului este de 23.716.126 lei, din care 5.203.952 lei reprezintă alocarea pentru echipamente medicale”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu, în cadrul aceleiași conferințe de presă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News