Antrenamentele eroilor
Ne trezim înainte de răsăritul soarelui pentru a nu întârzia la antrenamentele echipei Invictus România. Sportivii sunt în perioada de evaluare pentru selectarea lotului care va reprezenta România la competiția organizată la Sydney, în Australia. Mai sunt mai cinci luni până când se va da startul competiției. Cei 15 militari răniți se antrenează acum pentru a concura la cel puțin șapte discipline sportive: atletism, ciclism hand-bike, ridicare de greutăți, canotaj în sală și volei în șezu și înot. Am fost să-i cunoaștem pe soldații care au învins moartea, iar acum sunt vârf de lance într-o competiție sportivă internațională.
În vestiarul de la Bazinul Olimpic Steaua București este gălăgie mare. Zeci de tineri și antrenorii lor se pregătesc pentru prima tură de bazin. Într-un moment de liniște, se aude zgomotul unui baston care atinge cu un ritm regulat gresia umedă. Dintr-un capăt al vestiarului, Marius se ghidează spre ușa care duce spre bazin. Cu o mână atinge pereții pe care mai curge câte o picătură de apă lăsată de cei care au terminat deja antrenamentele. Are un zâmbet larg pe față. Pentru el e o zi obișnuită. Se antrenează deja de câteva săptămâni. Cu ajutor bastonului, împinge o ușă întredeschisă și ajunge pe marginea bazinului. Colegul său, Ionel, îl ghidează verbal și îl atenționează la fiecare obstacol întâlnit. Marius și-a pierdut vederea pe frontul din Irak. De atunci viața lui s-a schimbat.
”Acel incident mi-a schimbat viața. Din omul pe care eu îl știam și care eram înainte de accident, am devenit un altfel de om. În primul rând, sunt mult mai calculat și mai responsabil. Am început să prețuiesc viața mult mai mult. Am trecut pe lângă un dispozitiv exploziv improvizat, care a fost detonat. În urma incidentului, am fost cinci militari răniți, iar unul dintre colegi a decedat din păcate ”, povestește Marius Iovi, acum sportiv Invictus România.
Se consideră un norocos pentru că a fost unul dintre cei 5 supraviețuitori. Este un om modest, nu se plânge și vorbește puțin despre faptul că și-a pierdut vederea.
”Am fost într-un centru de recuperare din Statele Unite unde, efectiv,m-au învățat să-mi reiau viața de la zero. Acolo am învățat să merg, să mănânc, să mă descurc de unul singur. Sfatul meu pentru toți cei care au probleme, indiferent dacă au probleme de auz, de vedere, să nu renunțe în a face ceea ce își doresc ”, ne povestește Marius.
Jocurile Invictus sunt pentru el o gură de aer proaspăt. A fost mereu un luptător, iar acum are o nouă motivație pentru ceva important.
”Pentru mine acest proiect înseamnă foarte mult, în contextul în care a fost dedicat strict militarilor răniți, cei cu probleme, pentru a ne scoate din acestă stare de moleșeală, de , nici nu știu cum să o numesc. Ne dă un spirit de a concura, de a merge mai departe și de a-ți dori să învingi ”, spune Marius Iovi
Un culoar al bazinului este dedicat echipei Invictus. Ionel, un alt militar rănit, este deja la a zecea tură. Iese din apă, își pune un halat pe el și vine spre noi. Și el, ca și Marius, zâmbește mereu.
” Întotdeauna pentru Invictus suntem motivați, indiferent de vârstă. Și peste 20 de ani voi fii. Invictus m-a dus pe un nou drum, cel al speranței și al încrederii în mine”, ne spune entuziasmat Ionel Eugen Bida, militar rănit în Afganistan
Din anul 2010, viața s-a schimbat și pentru el. A fost rănit într-o luptă directă.
”Am fost rănit în anul 2010, în timpul unei misiuni comune româno-americano-afgane. În timpul unei lupte am fost împușcat de către un lunetist advers. Șansa mea a fost să am un sanitar în echipa colegilor americani care era chirurg rezident și așa mi-a salvat piciorul. A fost o zi grea”, povestește Ionel.
Nu și-a pierdut piciorul și, cu siguranță, nu și-a pierdut încrederea în sine, optimismul, pentru că astăzi îi inspiră pe alții.
”Totul e să ai încredere în tine, să-ți găsești un reazăm în viață și cu dorința de a trăi, de a arăta și celorlalți de lângă noi că, indiferent de problemele pe care le întâlnim, de obstacole, trebuie să mergem mai departe în viață. Am învățat să mă bucur de viață, de ceea ce am, cât am. Să mă bucur de sănătatea pe care o am și, de asemenea, să împărtășesc și celor de lângă mine, care dacă nu handicapul acesta fizic, au o problemă în a aborda viața, în a trăi cu adevărat viața, de a se bucura de tot ceea ce ne înconjoară ”, crede militarul.
Lotul României la jocurile Invictus va fi definitivat în câteva săptămâni. Antrenorii sunt optimiști.
”Ei sunt la un nivel intermediar. Trebuie să-și însușească anumite proceduri, mai ales cei care sunt noi. Apoi, o să vedem dacă putem să adaptăm, să învețe niște starturi și niște plecări. Mai este de lucru. Ei își doresc să realizeze ceva. Se vede că sunt niște oameni care au lucrat tot timpul. Și-au dorit o carieră. Cred că în continuare vor același lucru, asta e motivația lor interioară”, spune Alexandru Felix Maestru, antrenorul militarilor la înot.
Jocurile Invictus sunt organizate de prințul Harry al Marii Britanii. În fiecare an au loc în altă țară. Marius și Ionel sunt doar doi dintr-o echipă mare pe care o veți cunoaște în curând.
CITEȘTE ȘI
VIDEO/Fantomele de la malul mării. Imagini dezolante cu relicvele care încă bântuie litoralul românesc
Primele fructe și legume românești ajung pe piață cu întârziere și mai scumpe, spun fermierii