Teren de golf la standarde internationale, hotel de cinci stele, terenuri de tenis, squash, patinoar, piscina, cinematografe si amfiteatru pentru concerte. Nu sunt atuurile unui cochet orasel de lux dintr-o capitala occidentala, ci doar cateva din facilitatile celui mai rafinat proiect rezidential din Romania ce se afla in constructie si e situat chiar in Poiana Brasov.
‘Prin Silver Mountain Resort vrem sa oferim placerea unei vacante luxoase, in mijlocul naturii. Unul din atuurile complexului va fi terenul de golf profesionist, cu 18 gauri si o suprafata de 440.000 mp. De asemenea, Ilie Nastase, cel mai simpatizat tenismen roman, va patrona scoala noastra de tenis, ne-a declarat Gustav Bianu, director executiv al firmei care face investitia, INR Management Real Estate.
Valoarea totala a proiectului ce va fi gata in cinci – sase ani se ridica la aproximativ 400 milioane euro. ‘Numai crearea unei infrastructuri ne va costa cel putin opt milioane de euro, mai explica Gustav Bianu. Pe langa hotelul de cinci stele Radisson SAS, in total vor fi construite 1.000 de locuinte. In functie de suprafata, pretul unui apartament variaza intre 150.000 si 400.000 de euro.
Dotarile miniorasului
– Teren de golf cu 18 gauri
– Pista de schi si snowboard
– Teren de tenis
– Parapanta
– Piscina
– Pista pentru ciclism montan
– Patinoar
– Cazinou
– Discoteca
– Cinematograf
– Amfiteatru pentru concerte
– Zona de shopping
– Spa
– Heliport
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!