Activiștii care militează pentru protecția mediului avertizează că astfel muntele va fi afectat.

Potrivit planului urbanistic aprobat de Consiliul Local Moroieni, pe o zonă de 10 hectare vor fi realizate mai multe imobile, iar primarul susține că în zonă vor fi realizate și hoteluri cu piscine și pensiuni, inclusiv o stație de epurare.

Vile, piscine, parcări și heliport

Complexul imobiliar este prevăzut cu locuri de parcare, piscine, terenuri de sport, vile, ferme eoliene și chiar și un heliport.

„Aceşti investitori doresc să aducă şi utilităţile în zona Piatra Arsă. Sunt făcute studiile respective de către societăţile acestea, în vederea de a se aduce apa din Bolboci şi curentul dinspre Buşteni sau Sinaia, se vor duce gazele şi în zona aceea. O să fie staţie de epurare, tot dumnealor se ocupă”, a declarat Laurențiu Moraru, primarul din Moroeni, potrivit sursei citate.

Parcul natural, administrat de Romsilva

Primarul susține că există și avizul Parcului Național Bucegi. Acesta este administrat de Romsilva, companie de stat controlată de către ministerul Mediului.

Deja în zonă a început să se construiască, iar utilajele au fost deja observate în zonă.

De partea cealaltă a muntelui, autoritățile din Sinaia susțin că aceasta este o ”schimonosire a muntelui”.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Daniel Bucu, specialist în arii protejate, este citat spunând că în zonă ar trebui să fie o zonă mai sălbatică.

Complex rezidențial pe Platoul Munților Bucegi, în apropiere de cabana Piatra Arsă. Acesta va avea vile, piscine, hoteluri și un heliport
Platoul Bucegi include Sfinxul, Babele, iar în zonă se mai află cabana Piatra Arsă și mai multe cascade

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI