Miercuri, instanţa i-a găsit vinovaţi pe toţi cei 14 oameni judecaţi pentru sprijinul logistic acordat autorilor atentatelor din ianuarie 2015, care au vizat redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo şi un supermarket evreiesc din estul Parisului.

Pedepsele dictate sunt cuprinse între 4 ani de detenţie şi închisoare pe viaţă, potrivit Reuters şi AFP. Totuşi, instanţa a respins unele acuzaţii legate de terorism formulate de procurori în cazul unora dintre acuzaţi.

Procurorii au cerut pedepse între cinci ani şi închisoare pe viaţă pentru acuzaţi, dintre care trei au fost judecaţi în lipsă.

Partenera unuia dintre criminali, condamnată la 30 de ani de închisoare

Hayat Boumeddiene, fosta parteneră a militantului islamist Amedy Coulibaly, a fost condamnată la 30 de ani de închisoare. Aceasta a fost judecată în lipsă. Conform ultimelor informaţii, s-ar afla în Siria, unde s-a alăturat ISIS.

Boumeddiene era partenera lui Amedy Coulibaly, cel care a omorât, la 8 ianuarie 2015, o poliţistă franceză la Montrouge, în apropiere de Paris, la 24 de ore după atacul sângeros asupra redacţiei săptămânalului francez Charlie Hebdo.

A doua zi, Coulibaly a ucis patru bărbaţi, toţi evrei, într-o luare de ostatici la un supermarket kosher din estul Parisului. El a fost ulterior ucis în operaţiunea desfăşurată de poliţie pentru eliberarea ostaticilor.

De asemenea, unul dintre principalii acuzaţi este Ali Riza Polat, care a jucat un rol central în pregătirea atacurilor. Potrivit Guardian, a fost găsit vinovat de complicitate, ajutându-i pe criminali să obțină arme și muniție.

Procesul în acest dosar a început la 2 septembrie, dar a fost suspendat la finalul lunii octombrie, din cauza apariţiei unor cazuri de COVID-19 în rândul acuzaţilor. Reluarea procesului a fost condiţionată de rezultatele unei expertize privind starea de sănătate a lui Ali Riza Polat.

La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News