Avea de executat 3 ani de închisoare după ce agresase sexual o bătrână în vârstă de 87 de ani.
Marian Dumitru Morțun s-a întors acasă pe 1 septembrie 2015. pe 6 ianuarie 2016, el s-a îmbătat și a încercat să violeze a doua oară aceeași femeie, respectiv bătrâna de 87 de ani, din satul Măgura.
Agresorul a spart un geam de la casa bătrânei, care locuieşte singură, a intrat în locuinţă şi s-a năpustit asupra octogenarei. Individul a încercat să întreţină relaţii sexuale cu bătrâna însă nu a reuşit, renunţând în cele din urmă şi părăsind imobilul, potrivit monitorulsv.ro.
Într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi se arată că bătrâna a suferit leziuni importante, care necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicaţii.
Bătrâna l-a recunoscut pe atacator, acelaşi tânăr care, în vara anului 2013, a intrat peste ea în casă şi a încercat să o violeze.
Tânărul şi-a recunoscut fapta şi a dat vina pe consumul de alcool din ziua de sărbătoare de 6 ianuarie.