Reportaj de 1 Martie. Locul unde șansa a mii de oameni la îngrijire medicală depinde de rezistenţa unei femei, care merge zilnic pe jos zeci de kilometri

Astăzi este ziua Mărțișorului în Bogdănești, Vaslui. Comuna are în jur de 3.200 de locuitori în 9 sate, răspândite pe dealuri, cu drumuri pe care ambulanţele ezită sau dau înapoi. Şansele pacienţilor de a prinde o programare şi de a se deplasa la dispensar în timp util sunt neglijabile.  

„Au venit oamenii după ea la primărie!”

Vorbim despre oameni în vârstă, despre femei gravide, despre oameni în scaune cu rotile. Legătura lor cu ceea ce înseamnă sistem sanitar e asigurată de un singur om: Camelia Baran, asistenta medicală comunitară.

„Când doamna Camelia a fost plecată la un curs, la centru, şi n-a mai putut trece prin sate, au venit oamenii după ea la primărie”, povesteşte primarul Ion Dorobanţu. „Unde e doamna Camelia? Daţi-ne-o pe doamna Camelia! De ce aţi lăsat-o să plece? Greu i-am mai liniştit”.

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

O căruță de sarcini

Legislaţia privind asistenţa medicală comunitară a început printr-o Ordonanţă de Urgenţă, nr. 162/2008. A continuat printr-un proiect de lege adoptat de Guvernul Cioloş în octombrie 2016 şi transformat de Guvernul Grindeanu în OUG, în februarie 2017. Abia peste doi ani au fost aprobate şi normele metodologice, Legea nr. 119/2019.

Pe scurt, asistenţii medicali comunitari sunt un fel de trimişi în teritoriu ai DSP-urilor şi ai Ministerului Sănătăţii şi au o mulţime de sarcini, de la evidenţa bolilor în rândul populaţiei la acţiunile de educaţie şi prevenţie.

Ca pregătire, pe lângă absolvirea unei şcoli sanitare, deţin şi un atestat, obţinut după un curs obligatoriu de specializare. 

Salariul lor este plătit de Ministerul Sănătăţii, dar autorităţile locale sunt libere să contribuie şi ele, după puteri. 

În toată ţara, potrivit site-ului MS, sunt 1.556 de asistenţi medicali comunitari şi în jur de 400 de mediatori sanitari.

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Legea asigură trusa şi pelerina

„Fac din 2016 meseria asta. Am 2.800 de lei lunar, să ştiţi de la mine. Banii ăştia… aş renunţa şi mâine la ei, dacă n-ar fi oamenii”, spune Camelia Baran, pregătindu-şi geanta, în micul ei birou din Primăria Bogdăneşti.

E o mână de femeie, încotoşmănată într-o haină cu puf, lungă până peste genunchi. Două treimi din timpul de lucru al asistenţilor medicali comunitari se desfăşoară pe teren, aşa prevede legea. 

Conform legii, dotarea standard a asistenţilor medicali comunitari trebuie să includă o pelerină de ploaie. Despre transport, veriga nevralgică a vieţii la sat, nu se pomeneşte nimic. Primăria Bogdăneşti are o singură maşină, de cele mai multe ori ocupată. „Azi distribuie pachetele de igienă în comună. Oricum, nu pot să cer maşina, că mai mereu e nevoie de ea la alte treburi. Mă mai lipesc şi eu, dacă se poate”, spune doamna Camelia.

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

O duc aleșii locului cu mașina

Viceprimarul Costică Stângă şi consilierul local Nelu Chirvase, care e şi tehnician veterinar, şi dascăl la biserică, fac şi ei deplasări de serviciu prin comună, cu maşinile personale. Şi o mai ajută pe doamna Camelia, cu câte un drum, măcar dus. 

Cel mai apropiat oraş e Bârladul, la 29 de kilometri. Şi acolo trebuie făcute drumuri. „Am încercat să-i înscriu pe oameni la medici de familie din Bârlad, unde se găseau locuri libere. Dar şi în Bârlad e lipsă de medici”, adaugă asistenta. DSP Vaslui a lansat şi în ianuarie un apel de angajare, pentru medici de familie în Bogdăneşti şi alte câteva comune. Deocamdată, e încă un apel fără răspuns.

Dimineaţa – acte, apoi – teren

O zi de lucru începe pentru Camelia Baran la 8 dimineaţa, în biroul de la primărie. Se ocupă de acte, pregăteşte pachetele cu măşti de protecţie pentru angajaţii primăriei. Din coşul de pe birou, ia bomboane şi îşi umple buzunarele. Mereu are la ea bomboane pentru copii şi pâine pentru câinii care umblă pe dealuri. „Le dau pâine să mă lase să trec”, explică femeia.

Drumurile de pământ moale

Uneori, drumurile doamnei Camelia se întretaie, la cazuri, cu drumurile asistentei sociale din comună, Andreea Vasluianu. Altfel îţi iei medicamentele, dacă primeşti şi o farfurie de mâncare caldă, pe lângă ele. 

Pentru a trece pe la toţi pacienţii din comună, asistenta medicală comunitară are nevoie de aproximativ două săptămâni. O zi, un sat. Din Bogdăneşti până la Buda sunt cam 6 kilometri pe şosea, apoi asfaltul se subţiază, dă în pietriş, apoi pietrişul dispare şi rămân şanţurile de pământ moale.

Vițelul din casă

În prima casă vizitată de doamna Camelia stă o familie cu doi copii, Nectarie, 7 ani, şi Paraschiva, 1 an şi 7 luni. Pe preşul din camera mare, lângă sobă, doarme netulburat un viţel de o zi. „L-am luat din grajd, că e prea frig, să stea la căldură”, explică mama copiilor. La alte vizite, doamna Camelia a găsit, pe acelaşi preş, din acelaşi motiv, iezi abia fătaţi. Între timp, familia a renunţat la capre şi şi-a luat o vacă.

După ce răvăşeşte blana din creştetul viţelului, doamna Camelia scoate fişele şi întreabă despre cea mică tot ce poate fi întrebat. Ce mănâncă, la ce ore, cum face la oliţă, ce cuvinte ştie, dacă e vaccinată la zi. Lipseşte un singur vaccin. 

Pentru Gheorghiţa, mătuşa copiilor, nu a venit încă injecţia pe care o face lună de lună. Gheorghiţa suferă de o boală mintală cronică. Asistenta îi ia şi ei tensiunea şi îi dă din bomboanele din buzunar. 

O laudă că-şi ia pastilele şi-i promite că se interesează de injecţia care întârzie, pentru că e pe reţetă verde şi cu regim special. Lui Nectarie, care la primele vizite ale doamnei Camelia se ascundea sub pat, asistenta i-a adus o pungă cu haine de la băieţelul ei.

„În fiecare iarnă îmi anunţ demisia”

Camelia Baran are 46 de ani, doi copii şi un soţ care o dezgheaţă cu uscătorul de păr, când vine înfrigurată după o zi de traseu prin comună. „Şi nici aşa nu e de-ajuns, nu iese frigul din oase”, povesteşte femeia. „În fiecare iarnă, eu plec, cu ghilimele, anunţ că îmi dau demisia. Apoi mă răzgândesc. Iarna e cel mai greu. Când m-am angajat, mi s-a spus că vom fi trei asistenţi medicali şi un mediator sanitar. Dar n-a mai venit nimeni”.

La următoarea oprire din Buda, doamna Camelia îi ia tensiunea lui Dumitru, un bărbat în scaun cu rotile, cu ambele picioare amputate, din cauza arteritei. Tensiunea e mare şi începe chestionarul. Îşi ia pastilele? Bea? Doar bere.

„Dar de două săptămâni n-am mai băut deloc, am luat pastilele în- continuu”. Şi-atunci ce să fie? Sare în mâncare? Murături, varză murată? „Da, păi, e moartea mea”, „E moartea dumneavoastră în sensul că vă ridică tensiunea”.

Dumitru, care a moştenit boala din familie, a refuzat mai mulţi însoţitori care să-l ajute în casă. Abia de ultimul, găsit de asistenta socială, s-a declarat cât de cât mulţumit.

„Să ştiţi că fac şi eu treabă, mă mişc, tai singur lemnele”, îi spune bărbatul doamnei Camelia. În cămăruţa cu sobă, din colţurile afumate ale pereţilor privesc, fără să judece, numeroşi sfinţi şi un Dumitru pozat mai tânăr, în picioare, în cămaşă de duminică, lângă fraţii lui.

„A venit moartea la noi în măhăla!”

Pe bătrânii din Buda, doamna Camelia i-a găsit foarte necăjiţi după decesul unei vecine. „A venit moartea la noi în măhăla, poate mă ia şi pe mine”, suspină doamna Georgeta, după ce asistenta o găseşte cu tensiunea „mărişoară”.

„Vai, doamnă, nu vorbiţi aşa, doamnă”, „Cum o vrea Dumnezău”, face o concesie doamna Georgeta. „Odihniţi-vă, nu vă mai stresaţi, că vine primăvara şi n-aţi făcut nu ştiu ce prin grădină”, „Ei, că doar nu fac pentru mine”.

Doamna Georgeta e văduvă. Se plânge că nu doarme bine şi, când o mai chinuie şi un gând ca ăsta, cum e moartea pe uliţă, nu doarme deloc. Asistenta notează să ceară pentru ea de la medicul unde e înscrisă medicamente pentru somn.

Omul cu electrificarea

La casa vecină, doamnei Camelia îi iese înainte o bătrânică sprijinită în toiag. Abia aşteaptă să-i fie luată tensiunea. Apoi îşi convinge şi soţul morocănos să întindă braţul. Îi scoate trei flanele, rămân alte trei, le suflecă mânecile, cu o tandreţe şi o grabă de parcă ar fi viaţa omului ei în joc. 

Bărbatul are 86 de ani. A bătut ţara în lung şi-n lat, punând reţele electrice. Şi-a ros genunchii, până a rămas fără cartilaje şi acum simte dureri „de parcă ar da cu săcurea pe muchie”.

Asistenta îi explică de ce-l doare şi de ce durerea asta nu poate trece de tot. „Doctorul vă poate da ceva să amelioreze, să puteţi dormi şi să vă puteţi mişca”. „Îi bun, îi bun”, se bucură bătrânica.

Soarta vinului

La alt cuplu de vârstnici, bărbatul se plânge de dureri în talpă, „ca şi cum aş călca pe prundiş”. Doamna Camelia scoate glucometrul din geanta ei cu minuni. Are acolo, pe lângă tensiometru, tot felul de pastile, pulsoxiometru, termometre, pansamente, dezinfectante şi creme.  Nu, nu e diabet. Pe baza datelor culese de asistentă, doamna doctor de la Bârlad va trebui să-şi spună părerea de la ce vin durerile.

Pacienţii în vârstă se bucură când vine doamna Camelia şi îi spun deschis tot ce-i doare. Dacă nu-i doare nimic, pe moment, o întreabă de ce nu le prieşte vinul făcut din struguri nobili, cumpăraţi. 

Cu unghiera la atac

Cu mămicile din unele sate, doamna Camelia are însă dialoguri mai aprinse. „Le spun să le taie unghiile copiilor. Nu le taie. Mă duc la şcoală cu unghiera. Cât îi verific pe ceilalţi, le dau unghiera copiilor, să-şi taie singuri unghiile, la coşul de gunoi. Directoarea şcolii m-a atenţionat să nu le tai eu, că pot fi dată în judecată”.

Şi-apoi, pediculoza. „E îngrozitor. Păduchii sunt la ordinea zilei. Înainte, când reuşeam să prezint situaţia unui medic de familie, să discute el cu părinţii, mai era cum mai era. Din respect pentru medic, luau tratamente pentru copii. Acum, nimic. Greu, greu mă ascultă părinţii”.

În toată comuna sunt şapte şcoli şi cinci grădiniţe. Asistenta medicală comunitară s-a ocupat singură de triajul epidemiologic al copiilor de la începutul cursurilor.

Cu Ion, care stă singur într-o casă de lut, cu trei câini în curte, doamna Camelia duce muncă de convingere contra cronometru.

Din geantă, asistenta scoate mănuşi chirurgicale, faşă şi pudră cu antibiotic. Schimbă pansamentul şi vorbeşte, cu o voce cât se poate de blândă, despre evoluţia rănii. Ion priveşte neîncrezător spre membrul învineţit, ca şi cum ar fi piciorul altcuiva.

„Vreţi să înainteze şi să se răspândească în organism?”, „Să se mai ducă şi COVID-ul ăsta. La spital la Vaslui nu mă duc, mă duc la Bârlad, că acolo ştiu doctorul”, îngaimă Ion, cu ochii la degetele înverzite. Îşi trage la loc pantalonii de trening peste pansament. Întinde un braț anemic să i se ia tensiunea.

Când doamna Camelia iese din casă, cei trei câini, ghiftuiţi cu pâine, nu mai latră după ea. Femeia închide poarta în urma ei şi răsuflă adânc. „Nu sunt mulţumită. Azi trebuia să chem ambulanţa, să-l ducă pe Ion la operaţie. Aşa îmi propusesem. Am dat greş”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro