În primă faza, se vor alimenta toate instituțiile publice. Însă, odată cu realizarea acestui proiect, administrația locală vrea sa folosească apa și pentru alte obiective.

„Acest lucru permite, ulterior, folosirea apei pentru alte obiective pe care le putem face, cum ar fi un bazin de înot. Apa geotermală de la noi, până se răcește la 50 de grade, o putem plimba și într-un bazin de înot, înainte să o injectăm, mai putem încălzi o sală de sport sau orice altceva”, a afirmat primarul comunei Dudeștii Vechi, Bono Cuculan, , în cadrul unei conferințe.

Astfel, costurile de încălzire vor fi reduse foarte mult, a mai adăugat acesta.

În cadrul proiectului urmează să se realizeze două foraje, unul de extracție a apei geotermale și unul de injecție, apoi va fi pusă în funcțiune o centrală termica de 1 megawat putere. Se vor realiza aproape 3 kilometri de rețea de distributie si mai bine de un kilometru de rețea de transport a apei geotermale uzate termic.

„Este un proiect de 6 milioane de euro, finantat 98% din POIM, prin care noi vom extrage apa geotermală de 90 de grade Celsius, o vom procesa printr-o stație și vom încălzi toate instituțiile publice cu această apă geotermală”, a mai adăugat edilul.

În plus, gazele care ies din acest proces de extragere a apei sunt gaze naturale, la 85% puritate, iar Primăria vrea să îl ardă în interirorul centralei și să-l transforme în ucrent electric, „fapt care ar aduce un venit suplimentar la bugetul local”.

„Așteptăm acum să vină ghidurile și pe PNRR, și pe exercițiul 2021-2027, și vrem să aplicăm pentru o centrală de 1 megawat putere”, a spus primarul Bono Cucalan.

Valoarea proiectului se ridică la 29.314.484 lei, adică aproape 6 milioane de euro, iar termenul de realizare este de doi ani.

Urmărește-ne pe Google News