Fotografia este realizată și ca o formă de solidarizare cu victimele hărțuirii sexuale, care au simțit, ani la rând, că se luptă singure cu prădătorii sexuali, tocmai profesorii lor din universități. Acțiunea de vineri seară a fost parte a campaniei Declic „Vrem reguli clare împotriva hărțuirii sexuale din universități!”, semnată în două zile de peste 33.000 de cetățeni, a precizat Declic.

Ministrul educației, Ligia Deca, a declarat joi, 1 august, la începutul ședinței de Guvern, că există discuții despre schimbarea legislației în sensul în care să fie analizate rapid orice sesizări, anonime sau nu, referitoare la încălcarea deontologiei universitare.

Precizările vin în contextul în care profesorii Alfred Bulai și Marius Pieleanu, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), au fost acuzați de foste studente de agresiuni sexuale.

Alfred Bulai, șef al Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro, luni, 29 iulie.

Rectorul Remus Pricopie a cerut retragerea lui Bulai de la șefia Departamentului de Sociologie și suspendarea acestuia cât timp Comisia de Etică face o analiză, iar Poliția a demarat o anchetă.

Acuzații de hărțuire sexuală îl vizează și pe actualul conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Științe Politice la SNSPA, sociologul Marius Pieleanu. Una dintre cele care au făcut astfel de acuzații la adresa lui Pieleanu este Ana Birchall, fost ministru al justiției.

Joi, 1 august, profesorul și sociologul Marius Pieleanu a anunțat că părăsește SNSPA, acuzând „un linșaj mediatic”.

„Pentru a elimina orice fel de discuție și asociere cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, la care țin foarte mult, am luat o decizie astăzi unilaterală. De mâine (n.r. – vineri, 2 august) voi răspunde doar în calitate de persoană fizică. A fost greșeala mea că nu am intervenit de acum patru zile că poate nu ajungeam aici. Lucrurile au escaladat. Sunt supus unui linșaj mediatic în sensul cel mai științific și epistemiologic al sintagmei. Deci trebuie să răspund ca atare”, a declarat acesta pentru Rise Project.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12


Urmărește-ne pe Google News